Castelul Pelişor din Sinaia

Castelul

 

Castelul Pelişor situat în parcul castelului Peleş, poartă amprenta arhitectului ceh Karel Liman şi al artistului vienez Bernhardt Ludwig, care a decorat edificiul. Fiind un castel de mici dimensiuni, construcţia acestuia a fost finalizată între 1899 şi 1902, servind din 1903 ca reşedinţă de vară familiei regale.

Pelişorul dispune de 99 de încăperi, fiind decorat ca reşedinţă princiară, conform planurilor reginei Maria. Holul de onoare este lambrisat în casete de lemn de stejar iar plafonul din sticlă este decorat cu vitralii. Dormitorul conţine mobilier din lemn de tei aurit, ornat cu motive celtice şi bizantine în stil Art Nouveau. Pereţii “camerei aurite” sunt decoraţi cu frunze de ciulin, care simbolizează veşnicia, iar luminatorul din plafon este în formă de cruce celtică. Biroul regelui Ferdinand este dominat de elemente care inspiră solemnitate. Capela integrată apartamentului reginei Maria este accesibilă printr-o arcadă cu coloane iar biroul reginei situat într-un interior împodobit cu coloane brâncoveneşti, cuprinde un mobilier conceput de ea. Castelul poate fi considerat ca fiind spaţiul care oferă cea mai semnificativă reprezentare a artelor decorative europene din perioada 1900, din România.

Exteriorul castelului este asemănător celui întâlnit în burgurile germane din perioada Renaşterii târzii. Ca element decorativ este pus în valoare lemnul din structura construcţiei.

Castelul deţine o valoroasă colecţie de artă decorativă, printre care se numără lucrări ale artiştilor: E.Galle, fraţii Daum, J. Hoffmann, L.C. Tiffany, Gurschner etc.

În prezent, într-una din clădirile anexe ale castelului funcţionează un muzeu, unde pot fi admirate obiecte de ceramică, stilcă şi metal provenite din diferite ţări europene.

 

Galerie foto

Castelul Pelişor din Sinaia / 1Castelul Pelişor din Sinaia / 2Castelul Pelişor din Sinaia / 3Castelul Pelişor din Sinaia / 4Castelul Pelişor din Sinaia / 5Castelul Pelişor din Sinaia / 6Castelul Pelişor din Sinaia / 7Castelul Pelişor din Sinaia / 8Castelul Pelişor din Sinaia / 9

 

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Cetăţi şi castele Castele Castelul Pelişor din Sinaia