Rezervaţia Naturală Cheile Turzii

Rezervaţia

 

Rezervația Cheile Turzii se află la o distanță de 6 km de Turda, fiind situată de-a lungul văii Hășdate. Cheile au o lungime de 2900 m și o înălțime a pereților de până la 300 m, ocupând o suprafață de 125 ha. Acestea s-au format prin erodarea rocii de calcar de către Râul Hășdate. Peisajul este dominat de prezența unor stânci înalte și abrupte, creste ascuțite, turnuri de piatră, grohotișuri etc. Pe teritoriul rezervației se găsesc aproximativ 60 de peșteri, dintre care cea mai cunoscută este Peștera „Cetățeaua Mare”, situată pe partea dreaptă a văii Hășdate.

În Cheile Turzii există circa 1000 de specii floristice (usturoiul sălbatic, piciorul cocoșului, omagul etc.), 67 de specii de păsări, specii de pești, batracieni, jderul de piatră, nevăstuica etc. Cheile Turzii sunt o rezervație naturală complexă, ce adăpostește valori botanice, geologice, faunistice, arheologice și peisagistice deosebite.

Cheile Turzii se leagă printr-o serie de trasee de obiectivele turistice: Cheile Turului, Cascada Ciucaș și Cheile Borzești.

Vizitarea rezervaţiei pe toată aria protejată este permisă numai pe traseele marcate. Fiind o zonă protejată, pe traseele din defileu deşeurile şi resturile menajere se vor colecta în pungi puse la dispoziţie la pichetele de emitere a biletelor de vizitare, respectiv vor fi depozitate în pubelele sau containerele dispuse în aval de intrare în defileu, sau vor fi transportate până la orice punct de colectare a deşeurilor. Cheile Turzii reprezintă cea mai cunoscută rezervaţie naturală de pe teritoriul judeţului Cluj cu un număr anual de vizitatori de peste 45000, fapt care îl transformă într-unul dintre cele mai vizitate obiective turistice naturale din judeţ. Majoritatea turiștilor vizitează Rezervația Cheile Turzii în perioada iulie – august.

Cheile Turzii sunt renumite datorită posibilităților de practicare a escaladei sportive și alpinismului, aici se găsesc peste 150 de manșe și trasee de escaladă de diferite lungimi și grade de dificultate. Totodată zona oferă și condiții de practicare a drumețiilor montane, există peste 100 de km de marcaje turistice în jurul cheilor, către obiectivele din jur sau spre alte masive montane. Se pot practica și diferite sporturi montane: ciclism montan, în sezonul de iarnă schi, zborul cu parapanta etc.

 

Galerie foto

Rezervaţia Naturală Cheile Turzii / 1Rezervaţia Naturală Cheile Turzii / 2Rezervaţia Naturală Cheile Turzii / 3Rezervaţia Naturală Cheile Turzii / 4Rezervaţia Naturală Cheile Turzii / 5Rezervaţia Naturală Cheile Turzii / 6Rezervaţia Naturală Cheile Turzii / 7Rezervaţia Naturală Cheile Turzii / 8Rezervaţia Naturală Cheile Turzii / 9

 

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Rezervaţii Rezervaţii naturale Rezervaţia Naturală Cheile Turzii