Castelul Károlyi din Carei

Castelul

 

Castelul Károlyi din Carei, judeţul Satu Mare, a fost construit de Károlyi László, iniţial fiind doar o casă întărită, care a stârnit împotrivirea nobililor din comitatul Sătmar, fiind nevoie de intervenţia regelui Matei Corvin pentru aplanarea conflictului. Károlyi Mihály, în 1592, în urma deselor atacuri ale turcilor decide întărirea edificiului construit în 1482. Astfel vechea clădire a fost înconjurată cu ziduri puternice, întrerupre cu bastioane, având un şanţ exterior întărit cu palisade peste care trecea un singur pod suspendat, fiind totodată apărată de o garnizoană numeroasă şi bine înarmată.

În urma reconstrucţiei(1661 – 1666) a avut un rol important în apărarea frontierei vestice a Transilvaniei. Între 1703 – 1711 a avut o importanţă majoră în decursul războaielor curuţilor conduşi de principele Francisc Rákóczi al II-lea împotriva habsburgilor. Cetatea a fost asediată de către Rákóczi, dar după câteva zile Károlyi Sándor i se alătură principelui şi devine conducătorul armatei. Cetatea a suferit în 1705 un atac din partea habsburgilor şi a fost distrusă parţial, fiind însă renovată în acelaşi an.

Cetatea îşi pierde rolul militar la sfârşitul secolului al XVIII-lea, astfel Károlyi József hotărăşte demolarea zidurilor şi astuparea şanţurilor. Acesta păstrează doar fundaţia şi unele ziduri ale edificiului şi începe construcţia unui castel patrulater, cu un singur etaj. Lucrările au fost finalizate în anul 1794, rezultatul fiind un castel construit în stil baroc, dotat cu 20 de camere la parter şi 21 la etaj. În jurul castelului a fost amenajat un parc cu plante rare şi s-a construit un manej pentru 24 de cai.

Castelul a suferit pagube semnificative în urma cutremurului din 1834. Restaurarea s-a făcut abia între 1894 – 1896, moment în care construcţiei existente i s-au adus multe modificări: s-a adăugat încă un nivel la faţadă şi totodată au fost adăugate trei turnuri mici şi patru mari. Restaurarea s-a făcut în stil neogotic, fiind condusă de arhitectul Meining Arthur.

În prezent, în castel se află un muzeu istoric şi de ştiinţele naturii şi o bibliotecă care conţine peste 80000 de volume.

 

Galerie foto

Castelul Károlyi din Carei / 1Castelul Károlyi din Carei / 2Castelul Károlyi din Carei / 3Castelul Károlyi din Carei / 4Castelul Károlyi din Carei / 5Castelul Károlyi din Carei / 6Castelul Károlyi din Carei / 7Castelul Károlyi din Carei / 8

 

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Cetăţi şi castele Castele Castelul Károlyi din Carei