Salina Turda – oază de liniște și tratament

Email Imprimare PDF
Salina Turda – oaza de liniste si tratament

Cine ar fi crezut că sarea ne poate oferi un spectacol și o creație deosebită? Zăcământul de la Turda s-a format acum 18 milioane de ani și este cunoscut încă de pe vremea romanilor fiind unul dintre motivele pentru care localitatea s-a dezvoltat  și după ce romanii au părăsit Dacia. Se estimează că zăcământul cântărește cam 38 de milioane de tone, iar pereții salinei pot avea o grosime de la 250m până la 1200m. Când a fost atestată? Se zice că prin anul 1217. În acele vremuri, exploatarea se făcea în Cămări de Sare, care aveau o adâncime de 17-34m și 10-12m lățime și erau de două tipuri:

  • de exploatare, depozitare și transport până la apă;
  • de transport a sării pe apă și comercializării acesteia.

În Salina Turda, nu s-a folosit munca deținuților pentru extragerea sării, ci muncitori specializați în tăierea acesteia, transportul la suprafată se făcea de către muncitori numiți famuli. Ocnele erau luminate cu lumânări și opaițe cu seu. În salină nu s-a folosit material explozibil și nici utilaje mecanice pentru tăierea sării.

În anul 1853, se construiește Galeria Franz Josef pentru a facilita transportul sării și se modernizează și minele Terezia și Rudolf. Din păcate, Salina Turda se închide în anul 1932. În timpul celui de-al II-lea război mondial, populația orașului a folosit salina ca adăpost antiaerian.

Trebuie să știi că temperatura în salina este constantă de 10-12 grade C, datorită umidității de 75-80% cât și datorită concentrației optime de aerosoli (particule de sare solide foarte fine). Salina a fost redeschisă în anul 1992 și introdusă în circuitul turistic al României, iar mina Rudolf a fost amenajată ca sală de tratament subterană.
Ce boli tratează aerosolii din saline? Salinele reprezintă unul dintre cele mai bune tratamente pentru boli respiratorii: astm bronsic, infecții respiratorii, sinuzită.

Salina Turda este compusă din:

  • Mina Rudolf – sala trapezoidală numită în termeni tehnici abataj în talpă;
  • Mina Ghizela;
  • Mina Terezia - mină de tip clopot, aici s-a format un lac subteran și tot aici poti admira cascada de sare de pe peretele nordic al minei;
  • Galeria Franz Josef – este o galerie orizontală și timp de câțiva ani a fost folosită drept depozit de branză.

Sunt mândră să vă spun că s-au investit 6 milioane de euro pentru modernizarea salinei. Acum ea cuprinde teren de mini-golf, teren de baschet și de fotbal reprezentând cel mai modern centru de tratament aflat la o adâncime de 200 de metri.

Distanțele dintre marile orașe și obiectivul turistic :

Satu Mare – Turda- 190 km
Oradea – Turda – 177km
Suceava – Turda – 340km
Timișoara – Turda – 320km
Sibiu – Turda – 165km
Brașov – Turda – 265km
București – Turda – 430km

Îți recomand să vizitezi Salina Turda, dar bine îmbrăcat având în vedere că temperatura este de 10-12 grade și nu strică să ai la îndemână o sursă de lumină mobilă cu toate că mina este iluminată integral.

Tu ai vizitat recent salina ? Ai jucat mini-golf pe același teren cu Elena Udrea?

Dacă doriți să vizitați Salina Turda – oaza de liniște și tratament – besthotels.ro vă oferă informații utile despre  posibilitățile de cazare în Turda la hoteluri, pensiuni, vile din zonă.

Vezi harta

Sursa: www.deweekend.ro

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Atracţii turistice Salina Turda – oază de liniște și tratament