Sinaia în top 10 cele mai frumoase staţiuni de sky puţin cunoscute din lume

E-mail Print PDF
There are no translations available.

 

Sinaia în top 10 cele mai frumoase staţiuni de sky puţin cunoscute din lume

 

Bucatele tradiţionale, vinul fiert cu scorţişoară şi priveliştea pitorească a locului i-au convins pe editorii ghidului turistic „Find The Best“ să ofere un loc de cinste oraşului Sinaia, într-un clasament al celor mai frumoase staţiuni montane de pe glob.

Perla din Carpaţi, aşa cum a fost supranumită Sinaia, ocupă locul opt într-un top zece al celor mai impresionante staţiuni de iarnă mai puţin cunoscute din lume. Fermecaţi de mealagurile româneşti, jurnaliştii site-ului "Find The Best“ îi îndeamnă pe iubitorii sporturilor de iarnă să se aventureze la poalele munţilor Bucegi, în oraşul prahovean.

Sleiţi de puteri după o zi de efort fizic, turiştii vor putea, mai târziu, să se relaxeze în vizită la Castelul Peleş, fosta reşedinţă a regelui Carol I, şi la mânăstirile din zonă, scrie turismistoric.ro.

Drept alternativă la deja celebrele staţiuni americane montane Aspen şi Vali, dar şi la cele elveţiene sau austriece, editorii ghidului turistic au propus pârtii de schi mai puţin cunoscute din Europa şi Asia. Stratul mediu de zăpadă, suprafaţa schiabilă şi evaluările primite pe site-ul powderhounds.com au fost trei dintre factorii în baza căruia cei de la „Find The Best“ au realizat topul.

Alături de Sinaia, în clasamentul citat de publicaţia „Business Insider“ mai apar staţiuni din Kazahstan, Israel, Georgia, Slovenia, Finlanda, Slovacia, Chile, Iran, Chile şi Ucraina.

 

Pentru a citi mai multe stiri turistice accesati aceasta sectiune a site-ului nostru

citeste mai mult...

Sursa:www.realitatea.net

Rezervare

Tourist Regions

Poll

Would you rather going in mountains or on the seaside?



Results

News

You are here: Ştiri Sinaia în top 10 cele mai frumoase staţiuni de sky puţin cunoscute din lume