Cât costă promovarea brandului turistic pe ringul de la meciul Bute-Mendy

E-mail Print PDF
There are no translations available.

 

MDRT va plăti 590.000 euro, fără TVA, pentru expunerea brandului turistic pe ringul de box la meciul dintre Lucian Bute şi Jean Paul Mendy, valoarea totală a contractului încheiat între instituţie şi organizatorul galei, o firmă a lui Rudel Obreja, fiind de 1,93 milioane euro, fără TVA.

Banii către firma organizatoare a galei, Europlus Computers, deţinută de preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, vor fi plătiţi integral doar dacă sunt respectate toate prevederile contractuale.

Preţul solicitat de Europlus Computers a fost de 2,239 de milioane euro, fără TVA dar, în urma negocierii cu reprezentanţii MDRT, acesta a fost redus la 1,93 de milioane de euro, fără TVA. Banii vor fi plătiţi de minister din fonduri europene destinaţi promovării brandului turistic naţional.

Contractul are ca obiect "prestarea serviciilor de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional, pe plan naţional şi internaţional, în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box Profesionist, în data de 9 iulie 2011".

Contractul a fost încredinţat conform OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări şi a contractelor de concesiune de servicii.

Astfel, MDRT va prezenta "frunza" din brandul turistic pe mai multe elemente din cadrul galei, ringul şi arena de box, echipamentele boxerilor români, pe biletele de acces, pe bannere, mash-uri, spoturi TV, pe internet etc.

Din totalul de 590.000 de euro reprezentând preţul expunerii pe elementele arenei, expunerea centrală a logo-ului turistic pe podeaua ringului costă 130.000 de euro, fără TVA, iar restul banilor reprezintă costul expunerii pe prima coardă a ringului, pe celelalte corzi, pe colţurile ringului, pe stâlpii acestuia, pe întinzătoarele corzilor ringului şi pe lateralele inferioare ale acestuia. Europlus Computers a asigurat MDRT de o audienţă a acestor elemente de 2,45 milioane de persoane, dintre care 1,52 milioane în direct.
Pentru a citi despre principalele atractii turistice ale tarii noastre, accesati aceasta sectiune a site-ului.

Citeste mai mult...

Sursa: www.money.ro

Rezervare

Tourist Regions

Poll

Would you rather going in mountains or on the seaside?



Results

News

You are here: Ştiri Cât costă promovarea brandului turistic pe ringul de la meciul Bute-Mendy