O listă obiectivă a celor mai frumoase 100 locuri de pe pământ nu ar trebui să omită Yellowstone National Park. Inaugurat încă din 1872 de către președintele american Ulysses S. Grant, Yellowstone se întinde pe teritoriul a 3 state: Montana, Idaho și Wyoming și atrage anual milioane de vizitatori.

Pe langă Old Faithful, probabil cel mai cunoscut gheizer din lume, acest parc national adună o listă lungă de peisaje inedite, printre care chiar și un canion propriu sculptat în calcare gălbui și perfect complimentat de o cascadă superbă, izvoare termale, vulcani noroioși, hectare întregi de păduri și întinderi deluroase nealterate defel de mâna omnului. Iar dacă ai norocul să vizitezi acest parc natural la început de toamnă, n-ai cum să nu dai nas în nas cu turme de cerbi, căprioare, elani și mai ales bizoni, atracția principală a parcului.

Stilul molcom al bizonilor îți poate induce un fals sentiment de securitate și credința că sunt niște creaturi docile, dar nu de puține ori s-a întâmplat ca aceștia să atace mașini sau să se repeadă la oameni. Genul acesta de accidente sunt totuși foarte rare, mulțumită vigilenței park ranger-ilor, ei sunt cea mai bună sursă de informare față de evenimentele ce se petrec în parc precum și față de locurile unde este cel mai probabil să vezi animale. Ei își cunosc parcul mai bine decât își cunosc sufrageria, lucru cu atât mai admirabil ținând cont de faptul că Yellowstone se întinde pe 9000km2 și are cam 2000km de poteci și cărări.

Se spune că unele din ochiurile de apă termală albastre și limpezi ca cristalul prezintă aceleași condiții care au conspirat la apariția vieții pe pământ, asta în ciuda faptului că sunt de regulă înconjurate in acest canion de întinderi sterpe, noroioase, pe care nu crește nimic și care au un aspect de-a dreptul post-apocaliptic, incompatibil cu viața. Poate că e adevărat că progresul se naște din conflicte și contradicții.

Poate că și incendiul recent ce a mistuit o treime din parcul national are vreun gram de vină în această privință. Cert este că întreg parcul oferă priveliști unice, de o naturalețe autentică și de un pitoresc de neuitat.

Un alt fenomen rar care poate fi întâlnit aici este apariția prafului de diamant (diamond dust) în iernile în care temperaturile scad mult sub pragul de îngheț și umiditatea din aer se transformă în cristale de gheață, ierni în care bizonii cu greu își găsesc un smoc de iarbă uscată prin zăpezi înalte de câțiva metri. Pentru că natura este pe atât de nemiloasă pe cât este de minunată, iat Yellowstone este unul din acele locuri minunate la care visezi te întorci din nou și te bucuri să vezi că nimic nu s-a schimbat.

Pentru a citi si despre parcurile naturale de la noi din tara, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.deweekend.ro

Parcul Naţional Munţii Măcinului reprezintă cea mai veche formaţiune geologică din ţară, lucru ce a dus la constituirea parcului, cu scopul de a conserva şi valorifica zona.

Munţii Măcinului sunt cei mai vechi munţi din România, ei sunt rezultatul orogenezei Hercinice. În Munţii Măcinului, altitudinea variază de la 7 la 467 m, cu pante abrupte şi diferenţe mari de altitudine pe o distanţă mică.

Climatul acestor munţi determină o varietate specifică, unică în Europa, ceea ce face ca pe ai puţin de 1% din teritoriul ţării, să întâlnim peste 50% din speciile de flor ăşi faună ale României.

Acum 200 de ani, nordul regiunii Dobrogea era acoperit cu păduri seculare de stejar de înaltă productivitate. În timpul ocupaţiei otomane, aceste păduri au avut de suferit, iar turcii au exploatat pădurile valoroase de stejar. In urma reformei agrare din 1878 mai multe suprafeţe păduroase s-au transformat în terenuri agricole şi izlazuri comunale, iar cele rămase au fost afectate de activitatea umană. Astfel se face că în perioada 1850 – 1930, pădurile Dobrogei s-au diminuat cu 63.000 hectare.

Din fericire, în anii 1950 – 1990, s-au executat numeroase lucrări de reconstrucţie ecologică pe o supprafaţă de 1.380 ha în Parcul Naţional Munţii Măcinului.

Pădurile din Parcul Naţional Munţii Măcinului sunt alcătuite din arborete de foioase de amestec: gorun, stejar brumăriu, stejar pufos.

37 de specii de păsări sunt strict protejate pe plan internaţional fiind menţionate în Directiva Păsări şi Convenţţia de la Berna. Dintre speciile rare şi protejate pe plan naţional şi mondial, amintim: ţestoasa dobrogeană, vipera cu corn, şoimul dunărean, şorecarul mare, mierla de apă, pietrarul, piţigoiul de livadă, broasca râioasă cenuşie (a fost semnalată doar în 4 puncte din Dobrogea).

Speciile de mamifere sunt reprezentate de cerbul carpatin, căpriorul, mistreţul, iepurele, vulpea, pisica sălbatică, râsul, dihorul pătat, jderul de piatră, şacalul.

Chiar dacă Parcul Naţional Munţii Măcinului are un vecin foarte renumit şi vizitat, Delta Dunării, parcul este puţin cunoscut şi exploatat din punct de vedere turistic.

Mihail Gabriel Albotă, în lucrarea sa „Munţii Măcin”, în anul 1987, spunea: „Până în prezent turismul este putin practicat aici, aceştia fiind situaţi departe de lanţul carpatic, izolaţi în umbra faimoasei Delte a Dunării. Iată de ce (…) încercăm să dovedim ca a nega valoarea turistică a munţilor din Dobrogea(…) înseamnă o atitudine de ignorare a frumuseţilor pe care le oferă tuturor iubitorilor naturii”.

Pentru a citi si despre alte Parcuri Nationale, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.deweekend.ro

Pândeam de ceva vreme un moment prielnic pentru a face o bucla prahoveana: Floresti-Filipestii de Padure-Filipestii de Targ. Ma opresc acum doar la Micul Trianon, la ce a mai ramas din visul faraonic al lui Grigore Cantacuzino – Nababul, probabil cel mai bogat om din Romania anului 1900…

Floresti de Prahova iese la drumul mare, pe DN1, la 21km de Ploiesti, cum te duci spre Brasov. Mai alergi pe drum cativa km, treci un pod si de graba iti iese in cale indicatorul cultural: Micul Trianon. Vechiul domeniu al Cantacuzinior este inconjurat cu un zid scund de piatra, nici nu poti sa-l cuprinzi cu privirea. Ruina palatului care trebuia sa aiba 365 de camere iti capteaza privirea, te cutremura. Parca ar fi un urias suferind, legat cu lanturi spre propria-i nimicire, vanat de tot felul de pradatori.

Pentru fiica sa Alice (sau nepoata prin unele texte) si-a varsat batranul Grigore pungile: o copie a palatului Trianon de la Versailles, cu arteziene, piscina, turn de apa, parc dendrologic, terenuri de golf, echitatie, o camera pentru fiecare zi a anului si mai multe sali de bal…Se sparie gandul! In 1913, cand s-a prapadit Nababul, Micul Trianon de la Floresti era aproape gata, dupa cativa ani de munca. S-au adunat aici mari mesteri, piatra de Albesti si diverse stiluri. Acum e o vale a plangerii. Dar una in care nu ti se permite nici plansul: trebuie sa o iei cam repede din loc pentru ca una din anexe fost transformata in spital de TBC. De comunisti, cu niste zeci de ani in urma. Se pare ca bacilul asta a schimbat pana si planurile lui Ceausescu, si el faurindu-si aici niste proiecte legate de casa de vanatoare.

Asa ca ruinarea in ceea ce priveste aceasta proprietate inceputa odata cu cutremurul din 1940 s-a accentuat. A contribuit masiv si cutremurul din 1977, dar si cetateanul. Localnicii au tot smuls cate ceva din palat iar Petru Groza a mutat in preajma o satra de tigani, invitandu-i la aprovizionare cu materiale de constructii. Jaf s-a consemnat si cu ocupatia sovietica.

Planuri de restaurare s-au tot facut, zac hartii prin diverse sertare si birouri. Se zvoneste ca niste urmasi cantacuzini ar fi revendicat si primit proprietatea doar pentru a pasa mai departe terenul, la niste investitori: hotel de lux si alte chestii conexe. Duhul tebecist pe de-o parte, infrastructura pe de alta parte, planurile au fost zadarnicite. Altfel, miasme te inconjoara, avertismente de prabusire te urmaresc cu privirea, aurolaci si betivi si isi fac de cap printre ruine.

Maretia proprietatii nu sta doar in marimea zidurilor care inca rezista, a stalpilor care mai pastreaza detalii arhitectonice. Din loc in loc mai zaresti simboluri, amprente ale stilurilor care trebuia sa se imbine intru fericirea pamanteasca a printesei cantacuzine. Le-a surprins si obiectivul camerei mele, in aceasta continua stare intermediara de degradare.

Dau eu marturie despre Micul Trainon de la Floresti, asa cum l-am gasit la sfarsitul saptamanii trecute.

Pentru a cauta cazare in Prahova, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.umblarici.ro

În limba slavă, „Putna” înseamnă „cu drum” sau „cu cărare” confirmând faptul că din timpuri străvechi valea Putnei a fost folosită de vrânceni ca potecă pentru a ajunge la şes.

Atestat documentar din 1431, Varancha, actualul Vrancea, poate fi explicat prin „munte” sau „corb”, şi semnifică desimea pădurilor negre ca pana corbului.

Parcul Natural Putna – Vrancea se află situat în centru şi nord-vestul Munţilor Vrancei, şi are o suprafaţă de peste 38.000 hecatre, ceea ce reprezintă 41% din suprafaţa montană a judeţului Vrancea.

Prin hotărâre de guvern, s-a dispus înfiinţarea unui parc natural în bazinul montan al râului Putna, ca parte componentă a Reţelei Ecologice pentru Conservarea Carnivorelor Mari din Vrancea.

Parcul Natural Putna – Vrancea este inclus în Reţeaua Ecologică Europeană Natura 2000 fiind declarat Sit de Importanţă Comunitară şi Sit de Protecţie Specială Avifaunistică.

Carnivorele mari sunt specii emblemă ale Parcului Natural Putna – Vrancea. Importanţa populaţiei de carnivore mari (lup, urs, râs) din Vrancea a fost recunoscută prin desemnarea Parcului Natural Putna – Vrancea ca Sit de Importanţă Comunitară în cadrul Reţelei Ecologice Natura 2000:

• ursul brun – specie strict protejată
• lupul – specie strict protejată
• râsul – specie protejată.

Flora Parcului Natural Putna – Vrancea este alcătuită din 650 specii de plante superioare, aici găsim papucul doamnei, jneapănul, arborele de tişă, bulbucii de munte, floarea de colţ.

Ca în toate parcurile din România, păşunatul şi exploatarea forestieră reprezintă grave ameninţări.

Fauna parcului, pe lângă carnivorele mari, cuprinde şi mamifere de talie mică şi mijlocie – pârşii, capra neagră (a fost reintrodusă în Tişiţa, azi există peste 250 de exemplare), vidra.

Rozătoarele mici sunt reprezentate de şoarecele scurmător, şoarecele de câmp, şoarecele de pământ, şoarecele de casă, şoarecele gulerat, şoarecele dungat, şoarecele de pădure, pârşul de alun, veveriţa.

În parc întâlnim şi numeroase specii de păsări protejate naţional şi internaţional: acvila ţipătoare mică, acvila de munte, şorecarul comun, vânturelulroşu, vânturelul de seară, uliul păsărar.

Şi herpetofauna este bogată în specii: buhaiul de baltă, broasca râioasă brună, broasca de pădure, vipera comună, şopârla de ziduri, şarpele de strică, şarpele de alun.

În parc există 10 trasee turistice marcate, având grade diferite de dificultate, şi oferă posibilităţi de turism montan. Nu ezitaţi să vă luaţi cu voi o hartă, busolă sau GPS, în unele locuri, marcajele pot fi prea îndepărtate sau deteriorate.

În interiorul parcului se interzice recoltarea sau distrugerea plantelor, capturarea sau vânarea animalelor, accesul auto, abandonarea deşeurilor sau chiar aprinderea lor.

Să încercăm atât cât putem să protejăm frumuseţile ţării!

Pentru a citi mai multe si despre alte Parcuri Naturale, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.deweekend.ro