România se promovează pe piața olandeză

E-mail Nyomtatás PDF
There are no translations available.

România se promovează pe piața olandeză

 

În perioada 10 - 15 ianuarie 2017, se desfășoară la Utrecht (Olanda), cea de-a 47-a ediție a târgului de turism Vakantiebeurs. Acesta este cel mai mare eveniment de profil din Benelux, atât din punct de vedere al suprafeţei expoziţionale, cât şi al numărului de vizitatori şi expozanţi. Adresat publicului şi specialiştilor, manifestarea reuneşte profesioniști din domeniul turismului mondial.

Printre cei peste 1.200 de expozanți, România este prezentă la ediția 2017 cu un stand național. Împreună cu Ministerul Turismului / Autoritatea Națională pentru Turism, participă reprezentanți ai tour operatorilor din România, ai campingurilor olandeze din țara noastră și ai companiei aeriene Tarom. La standul României va fi prezent și domnul Consul Onorific, Jan Van Putten, primar al orașului Putten timp de 32 de ani, personalitate care promovează constant țara noastră.

Vakantiebeurs este un târg cu tradiție, la care România a participat din anii 1970 până în anul 2010. După o absență de 4 ani, România a reluat tradiția participării la acest prestigios târg în anul 2015. Anul acesta, standul României are 20 mp și se află în Pavilionul 10 - D044 al complexului expozițional destinat Europei Centrale și de Est.

Prima zi a târgului, 10 ianuarie 2017, va fi destinată profesioniștilor din domeniu, iar din 11 în 15 ianuarie salonul va fi deschis publicului larg.

Vineri, 13 ianuarie 2017, începând cu ora 17:00, la standul României va avea loc o degustare a diferitelor vinuri românești și produse gastronomice tradiționale oferite de către ambasada României de la Haga. La începutul acestui eveniment E.S. doamna Ambasador Brândușa Predescu se va adresa celor prezenți.

 

Pentru a citi mai multe stiri turistice accesati aceasta sectiune a site-ului nostru

CITESTE MAI MULT...

Sursa: www.horeca.ro

Rezervare

Aktuális oldal: Ştiri România se promovează pe piața olandeză