Rezervaţia ornitologică Satchinez

Rezervaţia

 

Mlaștinile Satchinez se află în apropierea localității Satchinez, din județul Timiș, întinzându-se pe 242 ha. Rezervația a fost constituită în 1942 ca rezervație naturală ornitologică, fiind o zonă excelentă pentru cuibărit și clocit. Datorită numărului mare de specii de păsări întâlnite aici, aproximativ 25% dintre speciile întâlnite în România și datorită mediul mlăștinos rezervația este supranumită „Delta Banatului”.

Păsările pot fi admirate de la mijlocul lunii aprilie până la mijlocul lunii septembrie. Egreta mică, declarată monument al naturii, este pasărea la care se raportează majoritatea preocupărilor de protecţie şi de cercetare ornitofaunistică de la Satchinez.

Dintre speciile care cuibăresc în zonă menţionăm specii declarate monumente ale naturii: egreta mică, egreta mare, stârcul galben, cormoranul mic, cataliga, alături de care se întâlnesc: stârcul de noapte, buhaiul de baltă , stârcul pitic, stârcul roşu, stârcul cenuşiu, corcodelul pitic, corcodelul mare, raţa sălbatică, găinuşa de baltă, lişiţe, cârstelul de apă, cresteţul pestriţ, nagâţul, chirighiţa, boicuşul, codobatura-cap-negru etc.

Rezervația naturală propriu-zisă ocupă 104 ha, iar zona tampon în 2002 a fost mărită la 1120 ha. Din 1999 rezervația a intrat în proiectul Life Natura astfel a beneficiat de sume de bani importante din partea Comisiei Europene pentru refacerea și conservarea mlaștinilor din zonă.

Actuala zonă mlăștinoasă este o reminescență a vechilor mlaștini care acopereau până la mijlocul secolului al VIII-lea aceste ținuturi. După desecarea mlaștinilor de mare întindere și regularizarea Tisei, precum și a principalelor râuri din câmpia bănățeană, locuri ca Satchinez, Valea Izvorin, Valea Ierului, au devenit importante datorită aglomerării păsărilor acvatice, care s-au retras acolo, ele fiind apreciate și de vânători.

Fauna este reprezentată alături de numeroasele specii de păsări și de unele mamifere: vulpea, porcul mistreț, iepurele, căprioara.

 

Fotógaléria

Rezervaţia ornitologică Satchinez / 1Rezervaţia ornitologică Satchinez / 2Rezervaţia ornitologică Satchinez / 3Rezervaţia ornitologică Satchinez / 4Rezervaţia ornitologică Satchinez / 5Rezervaţia ornitologică Satchinez / 6Rezervaţia ornitologică Satchinez / 7

 

Rezervare

Aktuális oldal: Rezervátumok Rezervaţii naturale Rezervaţia ornitologică Satchinez