Liliana Enescu este promotorul agroturismului local

E-mail Print PDF
There are no translations available.

Liliana Enescu este membră fondatoare a ANTREC şi reprezintă cu mândrie zona Bran-Moeciu-Fundata, una dintre cele mai vizitate din ţară.

Braşoveanca vorbeşte cu modestie de paşii pe care i-a făcut pentru a transforma aria Bran-Moeciu- Fundata într-una dintre cele mai apreciate şi vizitate zone din ţară.

„În momentul în care conceptul de agroturism nu exista, doamna Stoian şi fiica acesteia au reuşit cu un efort extraordinar să creeze asociaţia. Încet-încet m-am implicat şi eu, alături de întreaga echipă, în activităţile de promovare. Am început să participăm la diverse târguri de turism rural unde, prin pliante şi broşuri, prezentam ofertele din zonă şi le ofeream celor interesaţi toate informaţiile necesare", îşi aminteşte preşedinta ANTREC Braşov.

Chiar dacă ANTREC-ul avea ca scop, încă de la înfiinţare, atragerea turiştilor în zonă, localnicii nu au îmbrăţişat de la început ideea cu prea multă încredere. „Localnicii au fost destul de sceptici în ceea ce priveşte cazarea în camerele lor «bune» a oamenilor străini. A fost mai greu până câţiva dintre ei au început să câştige bani din această activitate. Încet, încet tot mai mulţi localnici au început să îşi amenajeze camerele pentru turişti, iar mai târziu s-a ajuns la construirea pensiunilor care azi fac cinste zonei, prin condiţiile pe care le oferă, prin mâncarea tradiţională şi păstrarea obiceiurilor", explică Liliana Enescu.

Apreciaţi pentru tradiţii şi mod de viaţă

Mai multe obiceiuri ale zonei au ajuns să fie sărbători pentru turiştii de pretutindeni. Mii de oameni se adună anual la Bran pentru a lua parte la „Răvăşitul Oilor", „Măsuratul Laptelui" sau „Festivalul Clătitelor". ANTREC Braşov cuprinde acum peste 600 de pensiuni, iar zona este una dintre cele mai vizitate din ţară.

Pentru a cauta cazare la Bran, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.adevarul.ro

Rezervare

Tourist Regions

Poll

Would you rather going in mountains or on the seaside?



units found.

News

You are here: Ştiri Liliana Enescu este promotorul agroturismului local