Turismul din Grecia în corzi -15% în 2012

Email Imprimare PDF

 

Turismul din Grecia în corzi -15% în 2012

Criza economică şi politică din Grecia pune pe fugă turiştii. Veniturile din turism ale statului elen vor scădea cu până la 15 la sută anul acesta, într-o ţară în care turismul aduce o importantă contribuţie la bugetul public.

Turismul a primit lovitură după lovitură în Grecia, în ultimii ani de criză economică. 2012 este al cincilea an de recesiune la rând şi a fost marcat de violente manifestaţii de stradă şi greve. Mai nou, criza politică de la Atena a culminat cu temerile privind ieşirea Greciei din zona euro, dacă alegerile din iunie nu aduc la putere un guvern care să respecte condiţiile impuse de creditori în planul de salvare a ţării.

Toate acestea au afectat puternic turismul, această adevărată „gâscă cu ouă de aur" a Greciei, ale cărei venituri s-ar putea să scadă cu până la 15% anul acesta, potrivit estimărilor Asociaţiei Întreprinderilor Turistice.

"După alegerile din 6 mai, din cauza instabilităţii politice şi a dezbaterilor cu privire la menţinerea sau nu Greciei în zona euro, rata rezervărilor pentru o jumătate de sezon, pentru iulie, august şi lunile următoare a scăzut puternic, cu peste 30%, după o cădere iniţială de 50%." ANDREAS ANDREADIS, preşedintele Asociaţiei Întreprinderilor Turistice.

Pentru a citi o stire despre Atena, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.money.ro

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Ştiri Turismul din Grecia în corzi -15% în 2012