Investiții în Regiunea Dunării

Email Imprimare PDF

 

Investiții în Regiunea Dunării

Miniştri, diplomaţi şi reprezentanţi ai marilor companii s-au reunit la Bucureşti pentru a discuta oportunităţile de investiţii în regiunea Dunării. Baza discuţiilor o reprezintă strategia adoptată anul trecut de Parlamentul european pentru această regiune.

Strategia nu este finanţată separat în actualul ciclu bugetar al Uniunii. Ea permite însă, prin intermediul altor programe, accesul la 100 de miliarde de euro deja prevăzute în politica de coeziune. Interesul statelor membre ale regiunii Dunării este de a atrage investitori şi de a-şi armoniza politicile pentru a folosi în mod efectiv banii europeni. Regiunea Dunării cuprinde 14 state dintre care 8 sunt membre ale Uniunii. Strategia europeană prevede, între altele, creşterea cu 20% a transportului fluvial de marfă până în anul 2020.

România şi Bulgaria au interese puternice şi întrepătrunse legate de Dunăre. Podul Calafat - Vidin, întârziat cu doi ani peste termenul iniţial de finalizare, este doar un exemplu. La evenimentul "Dunărea - Oportunităţi majore de investiţii în infrastructură" a participat şi reprezentantul ambasadei Japoniei. Autorităţile japoneze au acordat României în perioada post-decembristă 5 împrumuturi în sistem Official Development Assistance, toate pentru dezvoltarea infrastructurii. Ultimul împrumut datează din 2010, este în valoare de peste 300 milioane de euro şi este destinat realizării liniei de metrou către aeroportul Henry Coandă din Bucuresti.

Pentru a citi mai multe despre Delta Dunarii, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.money.ro

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Ştiri Investiții în Regiunea Dunării