A fost inaugurata telegondola de la Vulcan

Email Imprimare PDF

 

A fost inaugurata telegondola de la Vulcan

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a participat vineri la inaugurarea telegondolei Vulcan, judeţul Hunedoara. Telegondola s-a blocat chiar în ziua lansării pentru că a fost suprasolicitată după ce localnicii au fost invitaţi să parcurgă gratuit primul drum cu telegondola. Astfel, s-a defectat un senzor de mişcare şi a fost resetat tot sistemul. Telegondola s-a repus în mişcare după 40 de minute.

Proiectul de la Vulcan este cofinanţat de MDRT şi Consiliul Local Vulcan în cadrul unui proiect inclus în Programul "Schi în România" şi vizează dezvoltarea domeniului schiabil în două etape, având ca obiective construirea telegondolei între cotele 770-1310 m şi între cotele 1310-1620 m, amenajarea pârtiei nr.1 cu trei teleschiuri şi instalaţie nocturnă, amenajarea pârtiei nr. 2 cu un teleschi şi instalaţie nocturnă, precum şi amenajarea pârtiei nr. 3 cu un teleschi, instalaţie nocturnă şi instalaţie zăpadă artificială (opt tunuri).

De asemenea, mai sunt prevăzute achiziţia a patru utilaje tip Ratrac, montarea instalaţiei de energie electrică şi alimentarea cu apă a instalaţiilor de producere a zăpezii artificiale (staţii de pompare, rezervoare apă 2 x 500 mc, tunuri zăpadă).

În 2009 şi 2010 s-a realizat prima etapă a proiectului, care a constat în construirea telegondolei între cotele 770-1310 m în Pasul Vulcan, amenajarea pârtiei de schi, amenajarea drumului de acces la staţiile superioare şi inferioară ale telegondolei şi a unei parcări, realizarea instalaţiei electrice pentru telegondolă.

Pentru a cauta cazare in Vulcan, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

CITESTE MAI MULT...

Sursa: www.capital.ro

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Ştiri A fost inaugurata telegondola de la Vulcan