Low-cost-urile se muta la Otopeni. Vor profita transportatorii rutieri?

Imprimare

 

Low-cost-urile se muta la Otopeni. Vor profita transportatorii rutieri?

Companiile aeriene low-cost isi vor muta operatiunile de pe aeroportul Aurel Vlaicu (Baneasa) din Bucuresti pe aeroportul Henri Coanda (Otopeni), la sfarsitul lunii martie, odata cu inceperea sezonului de vara. Miscarea va urca preturile biletelor de avion pe segmentul de profil. Va fi acesta un motiv suficient de puternic pentru ca firmele de transport rutier sa "muste" o bucata din piata operatorilor aerieni?

"Depinde de cat de mult vor creste preturile si care va fi impactul asupra consumatorului final, respectiv de cat vor putea companiile aeriene sa absoarba. La noi (transportatorii rutieri de pasageri), de exemplu, marja este atat de subtire, ca nici nu mai avem unde sa ne ducem", a declarat Radu Dinescu - secretar general al Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR).

Acesta considera ca majorarea preturilor la biletele de avion low-cost nu va schimba "mare lucru" in ceea ce priveste redistribuirea pasagerilor.

"Oricum, nu concuram de pe pozitii egale. Sunt oameni care nu se urca in avion, sunt altii care nu se urca in autocar. In general, lumea foloseste autocarele pentru distante de 1.000 de km si putin peste. Practic, fiecare segment are clientul lui", a spus Dinescu.

Parerea acestuia este impartasita si de directorul companiei de transport pasageri Atlassib, Daniel Micu.

"Sunt doua segmente destul de diferite. Insa vizandu-i pe cei care aleg sa zboare cu low-cost-urile doar din considerente de pret, exista posibilitatea ca ei sa migreze spre tarife mai mici, respectiv spre autocare", potrivit lui Micu.

Pentru a citi si despre reducerile ofertie de compania aeriana Tarom, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.dailybusiness.ro