Zece localităţi au primit statutul de staţiuni balneoclimaterice. Care sunt şi ce boli pot fi tratate

Email Imprimare PDF

 

Zece localităţi au primit statutul de staţiuni balneoclimaterice. Care sunt şi ce boli pot fi tratate

Guvernul a aprobat acordarea statutului de staţiune balneară şi balneoclimatică pentru zece localităţi care dispun de factori naturali de cură, respectiv Băile Olăneşti, Covasna, Băile Felix, Sovata, Techirghiol, Amara, Băile Herculane, Băile Govora, Călimăneşti-Căciulata şi Ocna Sibiului.

Actul normativ urmăreşte completarea reglementărilor existente în domeniul asistenţei medicale balneare şi de recuperare, reprezentată de totalitatea serviciilor medicale asigurate în staţiunile balneare, climatice sau balneoclimatice, prin utilizarea factorilor naturali terapeutici şi/sau factori fizici produşi artificial, precum şi prin dietă, medicaţie, psihoterapie şi educaţie pentru sănătate, scrie Mediafax.

Propunerile şi hotărârile consiliilor locale, precum şi referatele întocmite de către Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, arată că sunt îndeplinite condiţiile necesare acordării statutului de staţiune baneoclimatică sau balneară pentru zece localităţi şi areale, respectiv Băile Olăneşti, Covasna, Băile Felix, Sovata, Techirghiol, Amara, Băile Herculane, Băile Govora, Călimăneşti-Căciulata şi Ocna Sibiului.

Acestea sunt situate în zone cu factori climatici benefici, cu condiţii pentru asigurarea menţinerii şi ameliorării sănătăţii şi/sau a capacităţii de muncă, precum şi a odihnei şi reconfortării.

În respectivele statiuni balneare pot fi tratate boli neurologice, boli ginecologice, boli profesionale, boli endocrine, boli metabolice şi de nutriţie, boli ale aparatului locomotor, afecţiuni respiratorii, afecţiuni ORL, afecţiuni reumatismale, afecţiuni cronice, degenerative şi abarticulare, afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni dermatologice, afecţiuni hepatobiliare.

Pentru a citi despre Baile Herculane, precum si alte statiuni din tara noastra, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.money.ro

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Ştiri Zece localităţi au primit statutul de staţiuni balneoclimaterice. Care sunt şi ce boli pot fi tratate