Cetatea Gherla
Cetatea a fost construită de către Domenico da Bologna, la ordinul episcopului de Oradea Gheorghe Martinuzzi, între 1540-1551, pe malul drept al Someșului Mic, în apropierea satului Gherla, actual municipiu. Cetatea înconjurată de un șanț de apă, având forma unui patrulater cu bastioane de apărare la colțuri, fiind înconjurat de ziduri groase de 3-4 metri, a fost construită din ruinele cetății Ungurașului. Prima menţiune documentară datează din 1291, când apare cu numele de Gherlahida. În secolele al XVII-lea - al XVIII-lea în Gherla au fost colonizaţi armeni şi localitatea a devenit un puternic centru meşteşugăresc. În anul 1700 a fost pusă piatra de temelie a oraşului modern când s-a pus în aplicare planul prestabilit al oraşului care a fost adus de la Roma de către episcopul Oxendius Vărzărescu.
Cetatea s-a aflat în posesia mai multor familii nobiliare, inclusiv a principilor Transilvaniei Sigismund Báthory și Gheorghe Rákóczi al II-lea, astfel devenind reședință princiară.
La începutul secolului al XVII-lea își pierde importanța strategică, urmând ca pe 20 octombrie 1785, împăratul Iosif al II-lea să transforme cetatea Gherla în închisoare centrală pentru Transilvania. În 1913 a fost transformată în institut de prevenție pentru minori, iar în timpul comunismului a funcționat ca închisoare politică între 1945-1964 și ca închisoare pentru deținuți de drept comun. Urmând ca după 1989 să devină penitenciar de maximă siguranță.
Abandonarea definitivă a cetății se presupune că s-a petrecut în timpul Războiului Curuților conduși de Francisc Rákóczi al II-lea, la începutul secolului al XVIII-lea, când după un asediu a explodat depozitul de praf de pușcă.
