Cetatea Enisala

Cetatea

 

Fortăreața medievală Enisala se găsește în apropierea localității cu același nume, fiind situată pe un deal calcaros care domină zona lacurilor Razim și Babadag. Cetatea a fost construită în scop militar, defensiv şi de supraveghere a drumurilor de pe apă şi de pe uscat, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Conform izvoarelor istorice cetatea a fost ridicată de către genovezi pentru controlarea traficului naval, aceștia deținând în acea perioadă monopolul navigației pe Marea Neagră.

Cetatea denumită și Yeni-Sale se prezintă sub forma unui poligon neregulat, urmând sinuozitățile masivului de calcar pe care este situată. Ca element arhitectonic se remarcă bastionul porţii principale, de origine orientală, prevăzut cu arcadă dublă, întâlnită frecvent în evul mediu şi utilizată de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula Balcanică dar şi în Ţările Române la Cetatea Neamţului, biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeş şi la bisericile moldoveneşti ctitorite de Ştefan cel Mare.

În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea a făcut parte din sistemul defensiv al Ţării Româneşti, urmând ca după cucerirea Dobrogei de către turci să fie instalată o garnizoană militară otomană. Cetatea își pierde importanța și este abandotată odată cu înaintarea otomanilor până la Cetatea Albă și Chilia.

 

Galerie foto

Cetatea Enisala / 1Cetatea Enisala / 2Cetatea Enisala / 3Cetatea Enisala / 4Cetatea Enisala / 5Cetatea Enisala / 6Cetatea Enisala / 7Cetatea Enisala / 8

 

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Cetăţi şi castele Cetăţi Cetatea Enisala