Cetatea Dăbâca
Cetatea Dăbâca este o fostă cetate regală și reședința comitatului Dăbâca, parte a Regatului Ungariei, având un rol important în istoria Transilvaniei între secolele X-XIV. Conform arheologilor cetatea a fost construită parțial peste o așezare mai veche în secolul al IX-lea, dar sunt teorii conform cărora pe acel loc exista o cetate dacică. În secolul al IX-lea cetatea era apărată cu șanțuri și cu valuri de pământ, dispunând de un turn patrulater și un zid de 3,2 m grosime care au fost distruse în timpul invaziei tătarilor.
Prima atestare a cetății datează din 1214, urmând ca în 1243 să fie dăruită de către Bela al IV-lea al Ungariei către comiții Theotonicus și Hermann, în semn de mulțumire pentru serviciile lor, iar în 1271 să fie dăruită banului Micud.
Cetatea a evoluat de la o simplă fortificație la cetate de reședință a comitatului Dăbâca. În urma distrugerilor suferite în timpul invaziei tătarilor a fost reconstruită, însă nu a reușit să își redobândească importanța inițială. Cetatea avea formă inelară şi era alcătuită dintr-un număr de patru incinte fortificate, cu un diametru total de 600 m. Era aşezată pe terasa superioară a văii Lonei şi avea rolul de a menţine controlul asupra drumului de transport al sării de la Sic la Poarta Meseşului.
Galerie foto
