Castelul Bánffy din Răscruci

Castelul

 

Castelul Bánffy din Răscruci, comuna Bonţida, judeţul Cluj a fost construit în secolul al XVIII-lea în stil eclectic. Castelul este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii şi Cultelor din România în anul 2004. Conform cronicilor familiei Bánffy actualul castel a fost ridicat în 1809, pe locul unei reşedinţe de vară şi a fost locuit de baronul Bánffy Ádám. Castelul a funcţionat din 1967 până în 2007 ca şcoală pentru copii cu nevoi speciale.

Castelul este format din două corpuri de clădiri(dintre care unul serveşte pentru dormitoare, iar altul pentru sălile de clasă) şi alte anexe. Accesul principal în clădire este la sud, pe două scări de 13 trepte, dispuse circular, care conduc pe o terasă susţinută de opt coloane dorice. În castel se mai păstrează un bufet de lemn şi o vitrină, care a fost expusă în secolul al XX-lea la o expoziţie de la Paris. Salonul conţine elemente renascentiste, dintre care cele mai impresionante sunt casetele din tavan care au fost sculptate în stilul Renaşterii germane, pe care au fost imprimate personalităţi importante ale familiei Bánffy, precum şi numele celor mai reprezentative personalităţi din istoria Ungariei şi Transilvaniei. În încăpere se află şi o sobă de teracotă verde, care a fost realizată după modelul renascentist aflat în salonul împăratului Franz Josef. Pe aceasta sunt sculptate scene care redau alegerea căpeteniei Árpád(fondatorul dinastiei arpadiene), întemeierea Ungariei şi adunarea de la Ópusztaszer. Cele trei scene în relief de deasupra brâului imortalizează pierderea bătăliei din 1526 de la Mohács.

Accesul la etaj se face prin intermediul unei scări cu balustradă din lemn masiv, trecând mai întâi prin foaierul cu lambriuri renascentiste. Ajuns la etaj, vizitatorul poate admira din balconul castelului întreg domeniul Bánffy.

 

Galerie foto

Castelul Bánffy din Răscruci / 1Castelul Bánffy din Răscruci / 2Castelul Bánffy din Răscruci / 3Castelul Bánffy din Răscruci / 4Castelul Bánffy din Răscruci / 5Castelul Bánffy din Răscruci / 6Castelul Bánffy din Răscruci / 7

 

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Cetăţi şi castele Castele Castelul Bánffy din Răscruci