Drumuri nemţene (I): Piatra Neamţ

Imprimare
Drumuri Nemtene - Piatra Neamt

Am mai zis-o şi cu alte ocazii: aş fi vrut să mă duc în concediu pe un litoral bătrânesc şi să stau 10 zile cu un bilet all-inclusive. Vremurile sunt nasoale, a fost un an greu pentru unii din preajmă şi nimeni de la catedră nu ne ţine lecţii despre zile însorite în viitorul apropiat.

Dar nimic rău nu se poate întâmpla când eşti în palma lui Dumnezeu, unde mai pui că El le ştie mai bine. Aşa că ne-am făcut bagaje pentru binecuvântata zonă a Neamţului, un traseu încercat şi anul trecut, dar amânat din motive logistice.

Spre Piatra am pornit într-o dimineaţă de luni, dintr-un sat băcăuan. Te-oi scula tu, oltean pus pe treabă, la 5 jumate dar descoperi că alţii ţi-au luat-o înainte pentru ca orătăniile deja fac gălăgie, in timp ce altii se intorc cu spatele la rasarit si se insurubeaza mai bine in patura. În fine, nu vreau să mai intru în diverse detalii, că mă precipit şi calc pe bigudiuri.

Nu am plecat spre Piatra nici la 8, nici la 9. Riduri, fire albe, spasme şi scrîşnete. Abia la 10 străbăteam urbea bacoviană, o maşinuţă umplută cu muulte bagaje şi patru persoane… N-a fost drum întins spre Piatra Neamţ, în ciuda distanţei mici, de vreo 60km. Localitatea după localitate, plus aglomeraţia de luni dimineaţă. Aşa că am ajuns în Piatra abia pe la 11 jumate şi mie mi se părea că am pierdut ziua. Ca să fiu sincer şi ciudat, m-am liniştit cu vreo 20 km înainte de Piatra pentru că la orizont apăruseră nişte coame împădurite. Forme de relief care se măreau pe măsură ce înaintam pe şosea. Am simţit muntele, pădurea deasă, înălţimea, distanţarea pe verticală faţă de şes, de nivelul mării.

Pentru prima dată în Piatra Neamţ. Ca tot turistul grăbit, am lăsat maşina în prima parcare întâlnită şi am ţâşnit-o către centrul istoric. Timpul, cu toate ale sale, nu a mai îngăduit şi vechea Curte Domnească. Ici-colo, la vedere sau prin subsoluri, ruine. Slavă Domnului că au mai rămas în picioare biserica lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, precum şi Turnul său, construcţie cu un an mai tânără decât Sf.Ioan - Domnesc (1499). Totuşi, nemţenii au mai construit în preajma celor două sfinte ctitorii alte edificii care să se asorteze cu locul istoric. Acum aş vrea să menţionez doar clădirea care găzduieşte primul muzeu dedicat culturii Cucuteni.

În jurul bisericii domneşti, preoţi slujitori şi enoriaşi se pregăteau pentru marele praznic: Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul. Noi am învăţat la şcoală că Ştefan cel Mare a murit în 1504. Acasă, în alte circumstanţe, aveam să aflu că Ioan Botezătorul a fost decapitat cu multe secole înainte de năvălirea păgânilor cu turbane pe pământul Moldovei.f
Cu Sf.Ioan s-a pregătit calea pentru Mântuitor, fără Ştefan cel Mare şi Sfânt eram nişte păgâni viermănoşi.

Nădăjduiesc ca pentru rugăciunile unora mai credincioşi şi mai curaţi decât mine păcătosul, sfinţii martiri şi eroi să se milostivească şi ceară îndurare şi sprijin la Dumnezeu pentru neamul românesc. Deşi, fără sacrificii, umilinţe, sânge, prigoane nimic nu am obţinut. Iar de te uiţi azi în stânga şi în dreapta, alte zile ale mâniei se tot coc…

Cum ceasurile erau înaintate, nu ne-am mai ţinut de telegondolă şi ne-am mai mulţumit doar cu o îngheţată halită într-un părculeţ. Printre înghiţituri constatam că năduşeala şi senzaţia de sufocare au ajuns şi la poalele munţilor. Mai sus, mai sus!

De undeva din preajma hotelului Ceahlău, un indicator arăta la stânga spre Bicaz. Ăla e drumul!

Sursa: www.umblarici.ro