Ce faceau femeile in Pestera Muierilor pana sa se aprinda lumina

Email Imprimare PDF

 

Ce faceau femeile in Pestera Muierilor pana sa se aprinda lumina

Cu circa patru milioane de ani inainte de Hristos, undeva in Depresiunea Getica a Olteniei, raul Galbenul sculpta ceea ce urma sa devina una dintre cele mai impresionante pesteri existente la ora actuala la noi in tara. Pestera Muierilor (sau Muierii) este un fascinant monument al naturii si reprezinta prima cavitate electrificata din Romania pusa in circuitul turistic. De unde i se trage numele, cum se ajunge acolo si cand putem face o vizita, in randurile care urmeaza.

Pestera Muierilor a fost sculptata in calcarele mezozoice de pe marginea sudica a Masivului Parang. Lungimea galeriilor insumeaza aproape 4.000 de metri, este dispusa pe patru niveluri, iar denivelarea totala este de 57 de metri. Dimensiunile reprezinta unul dintre motivele pentru care este una dintre principalele atractii turistice ale tarii noastre.

De ce Pestera Muierilor?

Sapaturile arheologice facute in Pestera Muierilor au scos la iveala silexuri paleolitice, fragmente ceramice si oase de animale, precum hiene, lei de pestera sau lupi. Cea mai valoroasa si cea mai interesanta descoperire ramane, insa, cea facuta in 1952 - un craniu de femeie de tipul "HOMO SAPIENS FOSILIS". In timpuri stravechi, pe cand nu exista inca electricitate, Pestera Muierilor servea drept loc de adapost, in principal pentru femei si copii. Acestia se refugiau acolo in momentul in care barbatii plecau la lupta in razboaie. De aici isi trage si numele.

Domul Mic reprezinta una din principalele atractii turistice, avand un aspect asemanator unei cupole gotice. Sala Altarului, Cascadele impietrite sau imaginea Stancii Insangerate, denumita astfel datorita scurgerilor oxidului de fier, sunt alte obiective impresionante.

Cum ajungem acolo

Pestera Muierilor este situata in comuna Baia de Fier, din judetul Gorj. Cei care vor sa mearga acolo cu un automobil, o pot face pe Drumul National 67 Targu Jiu – Ramnicu Valcea. Pestera se afla la kilometrul 47, in versantul drept al Cheilor Galbenului. Intre Bucuresti si Baia de Fier, spre exemplu, sunt de parcurs 244 de kilometri. Astfel, locuitorii Capitalei se pot plimba prin pestera dupa aproximativ trei ore de mers cu masina.

Programul de vizitare

Partea vizitabila a Pesterii Muierii cuprinde etajul superior si are o lungime de aproximativ 900 metri, o latime ce variaza intre 3 si 5 metri si o inaltime care ajunge si la 18 metri. Din mai pana in octombrie, programul de vizitare este zilnic, intre 09:00-20:00 (ultima intrare la ora 19:00), iar din octombrie pana in mai, zilnic, intre 09:00-17:00 (ultima intrare ora 16:00). Nu uitati sa luati cu voi un pulover in plus, intrucat temperatura in pestera este cuprinsa intre 9 si 12 grade Celsius, iar umiditatea intre 50 si 100 %.

Pentru a cauta cazare in Baia de Fier, comuna in care se afla situata pestera, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.skytrip.ro

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Atracţii turistice Ce faceau femeile in Pestera Muierilor pana sa se aprinda lumina