Muntele Semenic - un colt de rai

Email Imprimare PDF
Muntele Semenic

Muntii Semenic fac parte din grupul muntos al Muntilor Banatului apartinand de lantul muntos al Carpatilor Occidentali. Pozitia lor deosebita - se ridica brusc si domina cu cei doar 1445 metri altitudine împrejurimile - le-a conferit denumirea de "acoperisul Banatului", desi nu constituie nici pe departe cel mai înalt masiv muntos al acestei parti a tarii.

Vârfurile masivului formeaza un triunghi: Semenic (1445m), Piatra Goznei (1447m) si Nedeia (1439m), astfel încât de pe oricare dintre ele se pot vedea celelalte doua. Ei reprezintă un important nod hidrografic – „castelul de apă al Banatului” – din care izvorăsc Timişul, Nera, Bârzava. Semenicul constituie un îndragit obiectiv turistic atât pentru sejururi cât si pentru excursii.

Acesti munti au o frumoasa legenda care spune ca dupa ce Dumnezeu a impartit pamantul la toate popoarele lumii, El i-a uitat pe banateni. Acestia, nemultumiti, s-au dus la Dumnezeu care le-a raspuns ca impartirea era deja facuta dar, ca sa nu-i nedreptateasca, le-a dat o bucata de pamant care a oprit-o pentru El.  Aceasta bucata de pamant ar fi fost chiar Semenicul.

Exista diferite posibilitati de cazare: cabane, hoteluri, vile. Complexul de vile BIRTA constituie, datorita investitiilor substantiale efectuate, cea mai moderna baza de cazare, nu numai din aceasta zona, ci si din întreaga tara, el oferind sejururi la standarde vest-europene chiar si celor mai pretentiosi turisti. Muntele Semenic este din timpurile imemorabile cunoscut ca generator de energie şi sanatate prin însaşi configuraţia sa naturala - imense paduri de brad, pin şi molid.

Deşi Munţii Semenic nu sunt inalţi, natura peisajului deosebit de expresivă şi originală, numeroase obiective turistice, diversitatea atracţiilor şi condiţiilor de confort pentru vizitatorii şi iubitorii drumeţiei fac din ei o regiune de excepţie in cadrul spaţiului geografic al Carpaţilor Româneşti. Munţii Semenic concurează numeroase masive carpatice cu medii de 1800-1900 m.

Un paradis de iarnă al schiorilor, dar şi al plimbărilor cu snowmobilul, pe jos sau cu ATV-ul, se doreşte a deveni în următorii ani judeţul Caraş-Severin, un paradis axat pe doi mari piloni naturali – Muntele Semenic şi Muntele Mic-Ţarcu – şi pe investiţii din fonduri europene şi private, în parteneriat cu Consiliul judeţean şi consiliile locale din zonele vizate.

Articol realizat de Doina David

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Atracţii turistice Muntele Semenic - un colt de rai