Atracţii turistice

Barajul și Valea Drăganului

Email Imprimare PDF
Barajul si Valea Draganului
Ca să scăpăm de agitația orașului, haideți să facem o plimbare, în apropierea Clujului.
Pe soseaua E60 ce duce spre Oradea, la 65 de km de Cluj-Napoca, este o bifurcație la stânga, drum ce ne duce la Barajul și Valea Drăganului. Pe un drum șerpuitor printr-o  padure cu amestec de fag, molid și brad, jnepen pe golurile montane cele mai înalte, un drum care din cauza gropilor, nu ne lasă să mergem cu viteză prea mare, moment bun să putem admira zona.
Valea Drăganului este situată la limita dintre munții Vlădeasa și muntii Meseș. Barajul Drăganului este o construcție din beton în arc de dublă curbură și reține un volum de 112 milioane metri cubi de apă, și are o dublă utilitate, acumularea apei pentru uzina de la Remeti și de retenție a viiturilor. Are o înălțime de 120 metri și o lungime de 424 metri.
Sub apă, nu departe de baraj, stau ascunse zidurile cabanei de la Pârâul Crucii. Aici s-au refugiat foarte mulți români din toate satele cedate prin dictatul de la Viena în 1940. De aici treceau peste munte la Stâna de Vale sau Budureasa să-și aducă cele necesare traiului. Aici era magazinul de la care, cei ce lucrau la exploatarea lemnului, își făceau aprovizionarea săptămânală. Veneau cu mocănița, pe platforma vagoanelor, cumpărau cele necesare, apoi, se împrăștiau prin toți munții pe la cabanele forestiere.
O plimbare de-a lungul barajului reprezintă un prilej bun pentru a inspira aer curat, a admira cum apa a sculptat acești munți, prilej de a te bucura de liniștea care te înconjoară, sunetul apei și adierea vântului.
Vă doresc plimbare plăcută în mijlocul naturii!

Articol realizat de Nistor Lucia Mihaela

Cascada Valul Miresei

Email Imprimare PDF
Toata iarna am asteptat zilele calduroase de primavara, pentru a putea iesi in natura si admira frumusetile ei. De cascada Valul Miresei, tot auzisem de la prieteni ca e o zona frumoasa, un loc ce merita vizitat.
Cum ajungem acolo? Drumul E60, Cluj - Huedin, apoi facem stanga spre Calatele, Rachitele, un drum relativ bun, cam 4 km.
Regiunea Rachitele este situata pe ramura nordica a lantului Muntilor Apuseni, la poalele Muntilor Vladeasa, pe Valea Stanciului. Satul Rachitele este renumit in zona pentru caderea de apa a raului Stanciu, formand cascada Valul Miresei.
Cascada Valul Miresei, este o cascada in doua trepte si este cea mai reprezentativa din Muntii Apuseni. Cascada are aproximativ 50 m inaltime, dar grandoarea si salbaticia ei a fost partial afectata datorita drumului din apropiere. Legenda spune ca o mireasa a cazut chiar in ziua nuntii sale de pe stanci, iar voalul i-a ramas agatat. Nuntasii s-au oprit din petrecere si au plans-o pe mireasa iar in locul respectiv s-a format cascada din lacrimile lor.
Aerul curat, o plimbare prin natura, posibilitatea pe care ne-o da natura, de a ne relaxa, admirand-o este un bun prilej pentru a cunoaste mai bine imprejurimile Clujului.
Va doresc plimbare placuta si un week-end insorit!
Astept, de asemenea, parerile si impresiile celor au vizitat aceasta zona!


Articol realizat de Nistor Lucia Mihaela

Cheile Turzii

Email Imprimare PDF
Cheile Turzii – superb peisaj carstic
Daca e week-end, atunci sa ne relaxam plimbandu-ne in natura, admirand peisaj deosebit.
Cheile Turzii sunt o rezervatie naturala protejata, aflata la 6 km vest de Turda. Accesul se face de pe DN 75, cu ramificatie spre Cheia, spre o cariera de calcar sau de pe E 60 spre localitatea Tureni, pana in satul Petresti, aflat in partea de vest a cheilor.  Au o lungime de 2.900 m si o inaltime a peretilor de pana la 300 m. Cheile ocupa o suprafata de 125 ha si s-au format prin erodarea rocii de calcar jurasic de catre raul Hasdate.
Cheile Turzii impresioneaza prin peisajul carstic de o salbaticie rara, stanci inalte, creste ascutite, turnuri de piatra, grohotisuri, arcade. Aici exista 1 000 de specii de plante, printre care piciorul cocoşului, odoleanul, omagul, stânjenelul violaceu, vulturica, scoruşul argintiu, usturoiul sălbatic. Aici sunt, de asemenea, prezente 67 de specii de pasari, specii de pesti, batracieni, vulpea, nevastuica, jderul de piatra, mistreti, iepuri, caprioare, serpi.
Arheologii au descoperit in pesterile din chei, urmele adaposturilor omenesti si de animale. Sapaturile au scos la iveala resturi de mamifere din epoca cuprului, bronzului si fierului. Cheile Turzii au dobandit, in anul 1938, statutul de rezervatie naturala, si este inclusă si in listele U.N.E.S.C.O. printre cele mai importante monumente ale naturii din lume.

Va doresc un week-end placut, insorit alaturi de cei dragi!

Articol realizat de Nistor Lucia Mihaela

Lacul și Barajul Leșu – Stâna de Vale

Email Imprimare PDF
Lacul si Barajul Lesu – Stana de Vale

O zonă minunată, cu un peisaj deosebit și legende pe măsură, este zona Lacul și Barajul Leșu și Stâna de Vale. Lasă nebunia orașului, și fă o plimbare în această zonă, te asigur că nu vei regreta, tot ceea ce vei vedea aici, te va delecta.

Lacul de acumulare Leșu a fost dat în folosință în anul 1973, având o suprafață de 148 hectare și volumul de apă ce se poate reține  în spatele barajului este de 28,3 milioane m³. Apa lacului alimentează hidrocentrala Leșu, care s-a dat în folosință în anul 1977. Coada Lacului a devenit din ce în ce mai populată, asfel s-a format un adevărat sat de vacanță. Drumul forestier care trece pe lângă lac ajunge până la Stâna de Vale.

Stațiunea Stâna de Vale este una dintre cele mai minunate stațiuni din țară, amplasată la o altitudine de aproape 1100 m în Munții Apuseni(Vlădeasa), este complet izolată și înconjurată de munți. Principala atracție o reprezintă Izvorul Minunilor, despre care legenda spune că are un efect tămăduitor fiind una dintre cele mai pure și apreciate ape de izvor de la noi din țară.

Fiecare atracție turistică cu legenda ei. Iată ce spune legenda legat de Izvorul Minunilor “Cât timp a ținut vrăjmășia dintre împăratul focului și regele ghețurilor? Până când plecat la vânătoare, feciorul împăratului de foc lua urma inorogului fermecat. Prin pădurea ielelor, peste valea plângerii, până în inima munților. Așa cunoscu prințul pe cea mai frumoasă între făpturi, prințesa ghețurilor. Și iubirea lor, minune, izvor veșnic s-a făcut. Lumea s-a schimbat, dar izvorul încă mai susură. “

Ce poți face aici ? În primul rând, drumeții. Există 16 trasee montane marcate, la finalul cărora poți admira cea mai mare cascadă din România, “Săritoarea Bohodei”, cu o înălțime de peste 95 m. Se organizează plimbări la Peștera Urșilor, Peșterile Ferice, Onceasca, Alunului și Meziad, Cascada Iadolina.

Iarna, iubitorii de schi, găsesc aici o pârtie dotată cu instalație de urcare pe cablu. Stâna de Vale este situată la o altitudine de peste 1100 m, ceea ce face ca precipitațiile să fie abundente, aici stratul de zăpadă depășește 2 m, și durează până în luna aprilie.

Distanța dintre marile orașe și obiectivul turistic

  • Satu-Mare – Stâna de Vale – 193 km
  • Oradea – Stâna de Vale – 86 km
  • Cluj-Napoca – Stâna de Vale – 135 km
  • Timișoara – Stâna de Vale – 148 km
  • Sibiu – Stâna de Vale – 285 km
  • Brașov – Stâna de Vale – 320 km
  • București – Stâna de Vale – 504 km
  • Iași – Stâna de Vale – 446 km

Din păcate, nu pot să îți spun că acolo vei găsi locuri de cazare pe masura frumuseții locului, doar câteva hoteluri care, pe vremea răposatului, erau adevărate centre de tratament, azi multe sunt în paragină. Dar peisajul te va face să uiți acest neajuns al zonei.

Sursa: www.deweekend.ro

Pagina 78 din 79

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Atracţii turistice