Parcul Naţional Retezat

Parcul

 

Retezatul este cel mai complex și mai grandios masiv montan al Carpaților românești. Peisajul este dominat de creste alpine care depășesc 2000 m, există 20 de vârfuri de acest gen. Relieful este rezultatul a două mari glaciații, glaciațiile Riss și Würm, se remarcă existența unei puternice modelări climatice, sub formă de trepte(Platforma de eroziune alpină Borăscu, Râul Șes, Gornovița). Parcul Național Retezat a fost înființat în anul 1935 la inițiativa profesorului Alexandru Borza. În prezent parcul are statut de arie naturală protejată de interes naţional şi internaţional.

Parcul Național Retezat se află în partea de vest a Carpaților Meridionali și se întinde pe o suprafață de 38138 ha din Masivul Retezat-Godeanu. Parcul este renumit pentru diversitatea floristică şi faunistică, adăpostind aproape 1190 specii de plante superioare, 90 taxoni endemici, 130 de plante rare, 50 specii mamifere, 168 specii de păsări, 9 specii de reptile, 5 specii amfibieni.

Începând cu 1999, parcul are administrație proprie, din 2004 a devenit membru al Fundației Pan Parks iar din 2007 este protejat ca propunere de sit pentru rețeaua ecologică europeană Natura 2000, în vederea conservării habitatelor naturale și a speciilor de plante și animale sălbatice de interes comunitar.

Aici se găsesc aproximativ 80 de lacuri, dintre care 58 permanente, astfel Masivul Retezat deține aproape 40% dintre lacurile glaciare de pe teritoriul României. Cele mai importante lacuri glaciare sunt Bucura, care este cel mai întins lac glaciar din țară și Zănoaga care are adâncimea de 29 m. Lacurile glaciare din zonă atrag an de an admirația unui număr mare de turiști, dintre care 30% sunt străini, atrași de frumusețea peisajului.

Există numeroase trasee turistice spre: Cascada Loloaia, Lacul Bucura, Vârful Peleaga(are 2509 m altitudine și este cel mai înalt din Munții Retezat), Lacul Stănișoara, Lacul Galeș, Lacul Zănoaga.

Turiștii pot vizita următoarele cetăți, castele și biserici aflate în zonă: Cetatea Colț, construită probabil în secolul XV și reprezintă posibila locație a acțiunii romanului „Castelul din Carpați” de Jules Verne; Ulpia Traiana Sarmizegetusa, vechea capitală a Daciei romane, întemeiată între anii 108-110; Castelul Sântămărie Orlea; Biserica Densus; Biserica Sântămărie Orlea; Mănăstirea Prislop; Mănăstirea Colț.

 

Galerie foto

Parcul Naţional Retezat / 1Parcul Naţional Retezat / 2Parcul Naţional Retezat / 3Parcul Naţional Retezat / 4Parcul Naţional Retezat / 5Parcul Naţional Retezat / 6Parcul Naţional Retezat / 7Parcul Naţional Retezat / 8Parcul Naţional Retezat / 9

 

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Rezervaţii Parcuri naţionale Parcul Naţional Retezat