Vacanţele în Europa, cu până la 15% mai scumpe în 2011. Vezi ce ţări au ridicat preţurile

E-mail Nyomtatás PDF
There are no translations available.

 

Preţurile unor pachete turistice din Europa au crescut în acest an cu până la 15%, în top aflându-se Turcia, Anglia, Franţa şi Spania, iar turoperatorii explică majorările prin ieşirea acestor ţări din criză şi printr-o cerere mai mare, pe fondul renunţării multor turişti la vacanţele în Egipt şi Tunisia.

"Aproape toată Europa s-a scumpit. Europa iese din criză şi nu mai vede sensul preţurilor scăzute pentru turisti. Au dat aproape doi ani preţurile în jos, dar acum tind să revină la nivelurile din 2007-2008", a declarat agenţiei MEDIAFAX Alin Burcea, proprietarul agenţiei de turism Paralela 45.

El a adăugat că, în schimb, nicio destinaţie europeană nu s-a ieftinit în acest an.

Potrivit lui Burcea, pe primul loc în topul scumpirilor din acest an se situează Turcia, cu până la 15%, pe fondul cererilor tot mai mari de la an la an.

Operatorii de turism din Marea Britanie şi Franţa au urcat preţurile cu 5-10%, în timp ce pachetele turistice din Spania s-au scumpit cu 2-5%. De asemenea, hotelierii bulgari au crescut tarifele cu până la 5%.

"Turcii au cele mai mari scumpiri pentru că la ei e cerere uriaşă. Mai ales după evenimentele din Egipt, există o mare presiune pe Turcia şi este posibil ca pentru România să nu mai fie disponibile la fel de multe locuri ca anul trecut", a afirmat Burcea.

El a adăugat că un caz aparte îl constiuie Dubaiul, către care s-au orientat multi turişti străini care mergeau în Egipt. Din acest motiv, pachetele turistice din Dubai s-au scumpit în ultimele săptămâni cu 50-60%.

Pentru a citi si despre atractiile turistice ale tarii noastre, accesati aceasta sectiune a site-ului www.besthotels.ro.

Citeste mai mult...

Sursa: www.mediafax.ro

Rezervare

Aktuális oldal: Ştiri Vacanţele în Europa, cu până la 15% mai scumpe în 2011. Vezi ce ţări au ridicat preţurile