Topul celor mai bine cotate orase din lume. Cine a detronat Vancouverul

Nyomtatás
There are no translations available.

 

Topul celor mai bine cotate orase din lume. Cine a detronat Vancouverul

Orasul australian Melbourne a intrecut orasul canadian Vancouver in topul celor mai bine cotate orase din lume, pentru prima data in ultimii zece ani, noteaza BBC News. Vancouver a detinut acest titlu, acordat de studiul anual Global Liveability din 2002, insa in acest an a coborat pana pe locul trei, dupa Melbourne si Viena (Austria).

La nivel global, orasele australiene si canadiene predomina topul celor mai bine cotate orase de pe glob, ocupand sapte din cele zece pozitii.

Clasamentul Global Liveability cuprinde 140 de orase din intreaga lume si a fost realizat pe baza a cinci indicatoare, si anume: stabilitatea, standardul de viata, cultura si mediul, educatia si nu in ultimul rand, infrastructura. Orasele au fost notate cu punctaje de pana la 100, iar diferentele dintre primele zece pozitii au fost de doar 1,8%.

Vancouver si-a pierdut din „stralucire”, ajungand direct pe pozitia a treia din cauza scorului infrastructurii – inchiderii unei autostrazi importante.

Primele zece locuri sunt ocupate de Melbourne (Australia), Viena (Austria), Vancouver (Canada), Toronto (Canada), Calgary (Canada), Sydney (Australia), Helsinki (Finlanda), Perth (Australia), Adelaide (Australia), Auckland (Noua Zeelanda).

Honolulu (Hawaii) s-a clasat pe locul 26, iar Londra (Marea Britanie) abia pe 53 din 140 de pozitii. Cele mai slab cotate orase din lume sunt considerate Harare (Zimbabwe), Port Moresby (Papua Noua Guinee) si Dhaka (Bangladesh).

Potrivit The Economist Intelligence Unit, cei care s-au ocupat de cercetare, scorurile oraselor europene s-au dus in jos din cauza crizei din zona euro.

„Australia, cu o densitate redusa a populatiei si o rata scazuta a crimelor, continua sa epateze in randul celor mai bine cotate orase de pe mapamond. In ciuda costului ridicat al vietii, mentinut de puternicul dolar australian, aceste orase ofera o serie de factori meniti sa le faca destul de atractive”, sustine editorul Jon Copestake.

Primarul din Melbourne, Robert Doyle a fost „absolut incantat” de vestile primite. „Pentru prima data in ultimii zece ani, suntem oficial catalogati drept number one. Iar atunci cand te gandesti ca puternicul dolar australian militeaza impotriva acestui lucru, e chiar mai impresionant”, a spus Doyle.

Pentru a citi si despre topul oraselor in care romanii vor sa petreaca sarbatorile de iarna, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.incont.ro