Cikkek

Reintoarcerea la Vatra

There are no translations available.

 

Reintoarcerea la Vatra

Supranumita “Perla Bucovinei”, situata la 802 metri in Depresiunea Dornelor, la confluenta Bistritei Aurii cu Dorna, Vatra Dornei este o adevarata imparatie a apelor minerale care atrage turisti atat pentru proprietatile curative, dar si pentru relaxare.

Despre inceputurile acestei zone exista documente din care rezulta ca ar fi fost atestata ca asezare comerciala si de mestesuguri inca din secolul al-XVI-lea. Legenda care circula in legatura cu aceste locuri spune ca Dorna exista si pe vremea intemeierii Statului Moldova, iar numele locului este dat de povestea de dragoste, tragica, de altfel, dintre Dragos Voda si o pastorita localnica, pe nume Dorina, pe care el ar fi ucis-o din greseala. Astfel, domnitorul a decis ca apa langa care s-a petrecut evenimentul sa poarte numele tinerei.

Odata venit de la Vatra Dornei, plesnesti de sanatate. Ea este potrivita atat pentru cei care doresc sa-si fortifice organismul, cat si pentru cei care doresc sa se odihneasca intr-un aer tonic, benefic pentru sistemul nervos. Statiunea dispune de aparatura necesara tratarii unor afectiuni ale aparatelor locomotor, cardiovascular, reproducator, endocrin si digestiv, resursele de tratament fiind printre cele mai eficiente din tara.

In apropiere se afla si cea mai mare rezervatie de turba din Romania, cu importanta stiintifica mare, Rezervatia Tinovu Mare de pe teritoriul comunei Poiana Stampei. Dintre statiunile mai mici raspandite in imprejurimi amintim: Dorna Candrenilor, Poiana Negri, Saru Dornei, Cheia Zugrenilor.

Acestea fiind spuse, se pare ca numita "Perla Bucovinei" indeplineste conditiile esentiale pentru petrecerea unor zile cu mult bine, de retrait de fiecare data cand se iveste ocazia.

Autor: Diana Petrut

Pentru a citi si despre alte statiuni balneare din tara noastra, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.skytrip.ro

Statiunea Paltinis

There are no translations available.

 

Statiunea Paltinis

Paltinisul se recomanda prin cateva aspecte unice, la superlativ.

Este cea mai veche statiune turistica din Romania. Este statiunea montana cel mai sus situata. Intretine conditii excelente de schi. Este legata de numele distinctului filozof Constantin Noica. Si are un aer extrem de ozonat, incarcat cu insusiri terapeutice.

Noica la Paltinis

La Paltinis, Noica isi petrece ultimii ani din viata, incepand cu anul 1975.

Infiinteaza scoala de la Paltinis, iar casa, care astazi este muzeu memorial, ii devine deschisa pentru vizite si reuniuni ai discipolilor si admiratorilor. Printre acestia se disting Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu.

La 4 decembrie 1987 reputatul filozof se stinge din viata si este inmormantat in Paltinis, asa cum si-a dorit, la Schitul Paltinis.

Satiunea Paltinis

Situata la aproximativ 30 km de Sibiu, cu un drum de acces modernizat, aceasta este una dintre cele mai iubite statiuni montane.

Statiunea Paltinis este prima statiune construita in tara, in anul 1894, de catre Societatea Carpatina Ardeleana a Turistilor. Paltinisul se afla in Muntii Cindrel, judetul Sibiu, la cea mai mare altitudine, 1442 m.

Aerul Paltinisului este unul dintre cele mai curate din intreaga tara. Statiunea se gaseste in mijlocul unei paduri de conifere, al carei aer pur, incarcat de rasini, devine medicament in tratarea afectiunilor generate de stres, surmenaj, astenie, fiind recunoscut mai ales, pentru bunele rezultate in combaterea afectiunilor pulmonare.

Aceasta statiune montana reprezinta cea mai buna alegere pentru practicarea sporturilor de iarna, fiind dotat cu 7 partii de schi, dar si pentru drumetiile in Rezervatia Iezerele Cindrelului, la frumoasele lacuri glaciare.

Atmosfera si pulsul din statiune pot fi masurate inainte de a va decide sa alegeti statiunea din Sibiu ca viitoare destinatie, datorita camerelor web ce transmit in timp real.

Autor: Larisa Bracea

Pentru a citi mai multe si despre alte statiuni montane din tara noastra, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.skytrip.ro

Culmile Buzaului

There are no translations available.

 

Culmile Buzaului

Incadrati intre muntii Ciucas la vest, Muntii Vrancei la est, culmile Subcarpatilor de Curbura la sud si Clabucetele Intorsurii la nord, Muntii Buzaului se desfasoara pe o suprafata de aproape 1.900 kmp. In sud si in nord, contactul cu regiunile limitrofe este subliniat prin diferentele de nivel de 200 – 350 m, ce apar adesea sub forma unor versanti abrupti. Acest aspect este si mai pregnant pe aliniamentul Paltineni-Colti-Lopatari, adica acolo unde eroziunea a pus in evidenta pereti abrupti, alcatuiti din strate groase de gresie, in pozitie verticala. Limita fata de muntii din est si vest se poate urmari in lungul vailor Buzau, Siriu in vest, Basca Mica, Basca Mare in est, al unor inseuari largi, intre Varful Furu Mare si Ivanetu in sud-est, Lacauti-Menesbert in nord-est, si culmi joase.

Fiind situati in apropierea unor areale des populate, la aproximativ 50 km de Brasov si 80 km de Buzau, acesti munti sunt strabatuti de o artera importanta, lucru care faciliteaza accesul si face din ei o zona turistica de interes. Masivele Penteleu, Siriu, Podu Calului si Culmea Ivanetu, in cadrul carora exista mai multe trasee marcate, se afla in partea central-sudica a regiunii, ele fiind separate de vaile Buzau, Basca Mica si Basca Rosilei.

Masivul Penteleu
este denumit “Regele Muntilor Buzaului”, avand o altitudine maxima de 1.772 m, in Varful Penteleu, unde se unesc ele cinci culmi: Cernetu, Coraiu, Zanoaga, Piciorul Caprei, Viforata. Se afla la extremitatea estica a muntilor Buzaului, fiind despartit de Muntii Vrancei si Masivul Podu Calului prin culoarele vailor Basca Mare si Basca Mica. Impresioneaza indeosebi prin culmile sale prelungi, pajisti intinse si prin perspectiva larga pe care o ofera asupra Carpatilor de Curbura. Multe legende si cantece haiducesti, dintre care cele mai cunoscute sunt cele despre haiducul Gheorghelas, vorbesc de faptele de vitejie ale oamenilor acestor meleaguri de pe culmile si vaile Penteleului. In luna mai afiecarui an, la Gura Teghii, se organizeaza Festivalul „Pe urme de balada”, o adevarata sarbatoare a dansului, cantecului si portului popular buzoian.

Masivul Podu Calului, incadrat de raurile Buzau, Basca Mare si de Basca Rosilei, are o pozitie centrala. Este mai scund fata de vecinii sai, inaltimea maxima fiind de 1.440 m. Obiectivele turistice sunt axate indeosebi pe vai si in vecinatatea asezarilor. Este strabatut de cursuri de apa avand praguri, iar pe raul Casoca se afla Cascada Casoca (Pruncea) si „Ascunzatoarea haiducului Gheorghelas”. Padurile acestui masiv adapostesc cerbi.

Pentru a citi despre un alt obiectiv turistic din Buzau, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.skytrip.ro

Weekend complet la Polovragi

There are no translations available.

 

Weekend complet la Polovragi

Zona Polovragi poate fi la indemana, chiar si pentru o escapada de weekend, insa un weekend plin, fiind un loc cu foarte multe de oferit, pentru toate genurile de asteptari turistice.

De aceea, nu conteaza dispozitia cu care pleci la drum, fiindca poti decide la fata locului ceea ce vrei sa faci, in functie de aceasta. Promenada in scop recreativ, batand cu piciorul o zona deosebit de pitoreasca, reculegere spirituala, satisfacerea interesului arheologic sau speologic, aventura cu adrenalina, identificarea cu valorile etnografice, oricare dintre acestea pot constitui o optiune.

Spectaculosul regiunii este dat, in primul rand, de Cheile Oltetului, declarate arie protejata. Acestea reprezinta limita dintre Muntii Capatanii si Muntii Parang, munti despartiti de raul Oltet, autorul cheilor, de altfel. Distanta dintre cei doi masivi este pe alocuri de numai 3-4 metri, la baza, facand sa sporeasca impozanta impresionanta a locului. Cheile Oltetului, in lungime de 2,2 km, sunt insotite de un drum forestier, de 18 km, care ajunge pe Valea Latoritei, spre Lacul Petrimanu.

Distractiile cu senzatii tari, din zona cheilor, presupun escalada, tiroliana, canyoning cu un circuit incitant de 3km, bodyrafting etc.

La 200 de metri de la intrarea in chei, se gaseste Pestera Polovragi. Este o pestera invaluita in mister, fiind legata de numele lui Zamolxis si de comorile ascunse ale dacilor, precum si de fenomene inexplicabile, uneori tragice. Electrificata, usor de parcurs, prezentata de ghid, a devenit accesibila si a fost introdusa in circuitul turistic, partial.

Manastirea Polovragi e un alt punct de atractie turistica. Pe langa incarcatura spirituala, manastirea detine valoarea unui monument istoric, ctitorit la 1505, cu o bogata colectie de obiecte bisericesti, icoane si carti vechi.

Oferta continua, pentru cei surmenati si suferinzi de oboseala cronica, doritori de relaxare, cu o cura incarcata de efectele benefice ale silvoterapiei, in padurea de castani comestibili, reprezentata de exemplare ce poarta in spate veacuri.

Participarea la sarbatorile traditionale, serbarile campenesti si targurile locale, este, de asemenea, oportuna pentru distractie si destindere, dar si pentru contaminarea cu atmosfera idilica. De retinut manifestarea folclorica anuala, "Nedeea de la Polovragi" (18-20 iunie).

Curiosii intr-ale arheologiei se pot delecta cu vestigiile istorice presupuse de Fortificatia geto-dacica, aflata deasupra versantului in care se afla pestera, in punctul "Crucea lui Ursache".

Puteti ajunge sa vizitati generoasa regiune urmand drumul DN 67 (E81), Ramnicu Valcea-Horezu-Polovragi, spre Targu Jiu, localitatea aflandu-se in judetul Gorj, la o distanta de 50 km de Targu-Jiu si 60 km de Ramnicu Valcea.

Autor: Larisa Bracea

Pentru a citi si despre alte manastiri din tara noastra, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.skytrip.ro

La deal catre Stana de Vale

There are no translations available.

 

La deal catre Stana de Vale

Se intinde pe o suprafata de 2.700 de hectare de teren si constituie un important punct de plecare pentru foarte multe trasee turistice. Renumita pentru tratamentele curative, tratamentele pentru odihna si recreerea turistilor. Depaseste granitele tarii, ecouri ale apelor miraculoase de aici, ape minerale feruginoase si hipotomice vuind in toata Europa.

Principala atractie a Stanei de Vale o reprezinta Izvorul Minunilor, despre care legenda spune ca are un efect tamaduitor, fiind una dintre cele mai pure si apreciate ape de izvor de la noi din tara. Stana de Vale beneficiaza de locuri de cazare in hoteluri si vile de 2-3-4 stele la tarife acceptabile. Statiunea are o clima intramontana de depresiune, tonic – stimulativa, cu veri racoroase. Temperatura medie anuala este de circa 5°C.

Cu un aer puternic ionizat, Stana de Vale este un mediu ideal pentru petrecerea unei vacante in mijlocul naturii, avand o serie de atractii turistice, peisaje si trasee montane deosebite. Ofera turistilor posibilitatea de a efectua excursii la Izvorul Minunilor, Cascada Iadolina, drumetii montane pe 16 trasee marcate, unde se poate admira cea mai mare cascada din Romania, Saritoarea Bohodei, deplasari la Pestera Ursilor, Pesterile Ferice, Onceasa, Alunului si Meziad, excursii la popasul Pescaresc Cefa, Pastravaria Stana de Vale, gratare in aer liber, focuri de tabara, mese festive si simpozioane.

In perioada de iarna, partia de schi este dotata cu instalatie de urcare pe cablu si se poate practica pe langa schi, sanius, coborari neconventionale.

Statiunea este recomandata pentru toate varstele, de la copii pana la cei mai varstnici care pot beneficia de tratamente impotriva dereglarilor respiratorii, organism slabit, suprasolicitari fizice si intelectuale.

Pentru a citi si despre statiunile balneoclimaterice din tara noastra, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.skytrip.ro

10. oldal / 63

Rezervare

Aktuális oldal: Divertisment Cikkek