Pestera Cetatile Ponorului, un monument al naturii

E-mail Print PDF
There are no translations available.

 

Pestera Cetatile Ponorului, un monument al naturii

Numit si Everestul speologiei romane, complexul carstic de la Cetatile Ponorului a fost mentionat pentru prima data in 1886 de catre Nagy Sandor. Cetatile sunt situate pe platoul carstic Padis, la capatul aval al Vaii Cetatilor, la 950 m altitudine.

Pestera Cetatile Ponorului are o galerie principala de 2 km lungime, activa, de dimensiuni impresionante, in care un rau puternic, poate cel mai mare rau subteran din tara, curge formand cascade, repezisuri si valtori. Intrarea in pestera se face printr-un portal de 70 m inaltime si 30 m latime ce perforeaza peretele primei doline, gigantica si aceasta (300 m adancime, 1000 m diametru).

Dupa cativa zeci de metri de la intrare, se intersecteaza dolina a doua de 70 m diametru si 150 m inaltime, cu pereti verticali. Tot aici sub portal iese dintr-o galerie un rau puternic. Este apa ce dispare in sifonul din Pestera de la Caput.

A treia dolina este cea mai mare si da acces direct la galeria activa.
Dupa ce se trece de zona luminata natural, prin sparturile celor trei doline, in galeria pesterii mai apar doua izbucuri puternice de apa. Este apa care s-a pierdut in Poiana Ponor. Apoi se patrunde in zona dificila unde bolovani si trunchiuri de copaci cladesc baricade peste care apa formeaza cascade si valtori.

Cetatile Ponorului, pestera cu 14 lacuri din Padis

Pentru inaintare se folosesc tehnici de alpinism si barci de cauciuc. Prima sala, usor alungita are in partea superioara o galerie fosila de 300 m. Urmeaza Sala Taberei, o verticala si primul lac navigabil. Se trece o noua baricada, lacul al doilea si o galerie impresionanta de 70 m inaltime ce duce la lacul 3 si 4. Sifonul sau lacul 5 ce urmeaza se poate trece pe sus, printr-o galerie fosila dupa care urmeaza lacul 6, lung de 85 m. Se trec urmatoarele trei lacuri pentru a ajunge intr-o zona in care apar speleoteme, Sala Florilor de Piatra, in care se gasesc interesante stalagmite arenacee. Portiunea de dupa aceasta sala apare inundata partial de lacurile 10, 11 și 12. Galeria Venetiana, frumos concretionata, da acces intr-o sala cu un mare grohotis, apoi galeria se inunda formand lacul 14, ce duce la sifonul terminal, incurcat de trunchiuri de pomi. Din acest punct, care reprezinta sfarsitul propriu-zis al galeriei, incepand din 1972 alpinistii au efectuat o multime cautari in escalada, ale pasajului de trecere spre aval.

Pestera Cetatile Ponorului poate fi vizitata. Atat zona de suprafata cat si galeria subterana, pana la Sala Taberei cu mijloace de iluminare si cizme de cauciuc. In continuare, galeria activa poate fi parcursa de echipe de speologi experimentati si necesita costume impermeabile, barci de cauciuc, cizme, corzi, coboratoare, blocatoare.

Pentru a citi si despre Pestera Coliboaia din Bihor, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Autor: Larisa Bracea

Citeste mai mult...

Sursa: www.skytrip.ro

Rezervare

Tourist Regions

Poll

Would you rather going in mountains or on the seaside?



units found.

News

You are here: Ştiri Pestera Cetatile Ponorului, un monument al naturii