Cea mai mare staţiune bulgărească, zguduită de proteste

Print
There are no translations available.

 

Proprietarii de hoteluri şi restaurante, taximetriştii şi vânzătorii din Sunny Beach, cea mai mare staţiune din Bulgaria, au blocat accesul în zonă nemulţumiţi de creşterea taxelor locale.

Accesul principal către cea mai mare staţiune de pe litoralul bulgăresc, Sunny Beach, a fost blocat luni de 500 de persoane, nemulţumite de majorarea taxelor pe care trebuie să le plătească companiei care administrează „oraşul de vacanţă”, informează novinite.com. Proprietarii de hoteluri şi restaurante, taximetriştii şi comercianţii au blocat şi sâmbătă, pentru 30 de minute, drumul care leagă oraşele Varna şi Burgas. Aceştia au solicitat demisia managementului companiei care deţine staţiunea pretinzând că taxele percepute pentru diverse servicii şi pentru accesul la infrastructură sunt ilegale.

Patronii de hoteluri pretind, de asemenea, că plătesc de două ori pentru construcţia unei zone comerciale, o dată în conturile municipalităţii Nessbar şi a doua oară în cele ale proprietarului Sunny Beach. Mai mult,de curând, proprietarul plajei a majorat taxele pentru accesul către zona de est a acestei statiuni.

Pentru a cauta cazare pe litoralul romanesc, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.money.ro