Articles

Pe culmile pătate cu zăpadă ale Mehedinţilor

There are no translations available.

 

Pe culmile pătate cu zăpadă ale Mehedinţilor

Prima tură de anul acesta pleacă din Băile Herculane, la propunerea lui Mugurel de pe carpati.org, tură pentru care grosul grupului vine din Bucureşti, dar şi din zona Jiului, Craiovei şi Timişoarei. Eu mă regăsesc între puţinii care aleg trenul de noapte, în care dorm destul de chinuit până pe la orele 4 dimineaţa, când alarma mă anunţă că nu mai avem mult până în staţiunea balneară.

Întârzierea cu care trenul ajunge în gară este chiar acceptabilă, aproximativ un sfert de oră, aşa că iată-ne la 4:45 căutând un autobuz de noapte sau un taxi care să ne ducă până la Vila Hercules (unde a rezervat Cristina suficiente camere), care s-ar afla, conform coordonatelor GPS, pe lângă Hotel Diana. Cum nu găsim niciun mijloc de transport motorizat, o luăm pe jos pe Strada Trandafirilor (singura, de altfel), căutând numărul 90. Surpriza apare însă când constatăm ca acel număr se află cam la zece minute de gară (pe jos!), nicidecum în centru, lângă hotel. Cu atât mai bine pentru noi, care ne bucurăm acum că n-am luat nici taxiul, nici autobuzul, pentru ca apoi să căutam ca bezmeticii prin centru o clădire inexistentă.

Pentru a citi mai multe despre statiunea Baile Herculane, precum si alte statiuni balneare din tara noastra, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.umblarici.ro

Primul castel electrificat in intregime din Europa se afla in Romania

There are no translations available.

 

Primul castel electrificat in intregime din Europa se afla in Romania

Se numara  printre cele mai frumoase castele din Romania, cu rezonanta si dincolo de granitele tarii. Constructia a durat ani buni, din 1873 pana in 1914, fiind initial ridicat cu scopul de a servi pentru relaxarea monarhilor Romaniei, incepand de la Carol I. Costurile intregii cladiri au ajuns la o suma exorbitanta pentru acele vremuri, aproximativ 16 milioane lei din aur.  Compozitia sa reuneste materiale precum lemnul, caramida, marmura si piatra. Numara 170 de incaperi, fiind dotat cu incalzire centrala, lift, o uzina electrica, lucruri “in premiera” pentru acea perioada. E de tinut minte si faptul ca a fost primul castel electrificat in intregime din Europa. Se remarca prin bunul gust architectural si prin luxul pastrat pana in zilele noastre, regasit in toate incaperile, dintre care amintim: Salonul Florentin, Sala Maura,Sala Coloanelor, Salonul Turcesc, Dormitorul Imperial si multe altele, pana la 170 mai sunt destule.

Interiorul sau este decorat de vitralii si statui faurite din marmura Carrara. Adaposteste una dintre cele mai valoroase colectii de tablouri din Europa, numarand aproximativ 2000 de piese,  dar si o consistenta  colectie de arme, de peste 4000 de piese europene si orientale datate secolele XIV-XVII. De-a lungul anilor a gazduit personalitati de marca, printre vizitatori numarandu-se si imparatul Franz Joseph. Regimul  comunist nu i-a facut niciun favor, astfel ca a fost transformat in muzeu, vizitarea sa intamplandu-se in conditii stricte, in conformitate cu politicile comuniste. Are un “frate” mai mic, conceput in stil asemanator.

In cazul in care nu ati ghicit, inca, despre ce este vorba, am sa va spun, dar numai de data aceasta, pentru ca suntem la primul experiment de acest fel, ca v-am povestit despre Castelul Peles sau Muzeul National Peles, de pe strada Pelesului, localitatea Sinaia, Valea Prahovei.

Pentru a citi mai multe despre Peles, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.turism.bzi.ro

Istoria masurarii timpului: Muzeul Ceasului, unic in Romania

There are no translations available.

 

Istoria masurarii timpului: Muzeul Ceasului, unic in Romania



Muzeul Ceasului
din Ploiesti

Unic in Romania si vechi de aproape jumatate de secol, Muzeul Ceasului din Ploiesti cuprinde o bogata colectie de ceasuri faurite de mesteri vestiti din Europa, cele mai multe fiind adevarate opere de arta.

Organizat din initiativa profesorului N.I. Simache, ca sectie a Muzeului de Istorie, el a fost instalat mai intai intr-o sala din Palatul Culturii, pana cand, prin achizitii, a capatat un patrimoniu atat de bogat incat a avut nevoie de un local propriu.

Colectia de ceasornice a fost adusa intr-o cladire construita la sfarsitul secolului al XIX-lea, care a apartinut lui Luca Elefterescu, politician conservator in primele decenii ale secolului al XX-lea, in mai multe randuri prefect al judetului Prahova.

Cei care trec pragul acestui muzeu au ocazia sa urmareasca evolutia mijloacelor de masurare a timpului, de la primele ceasuri - cadranele solare, ceasurile arzatoare, cu apa (schita ceasului cu apa preluata din d`Horologerie Ancienne) sau cu nisip - pana la ceasornicele mecanice "antice" si cele moderne.

Pentru a cauta cazare in judetul Prahova, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.money.ro

Observatorul Seismologic din Vrancioaia, principalul "furnizor" al cutremurelor din Vrancea

There are no translations available.

 

Observatorul Seismologic din Vrancioaia, principalul

Statia Seismologica Vrancioaia a fost infiintata in anul 1942, in urma puternicului cutremur din 10 Noiembrie 1940 (magnitudinea 7,4). La doi ani dupa infiintare, statia si-a intrerupt activitatea, iar in perioada 1952-1956 a functionat sporadic.

Redeschisa in 1964

Seismologul Cornelius Radu a redeschis statia in 1964, in conditii foarte modeste  de spatiu. In 2003, s-a decis schimbare denumirii din "Statia Seismologica Vrancioaia" in Observatorul Seismologic "Dr. Cornelius Radu" Vrancioaia.                 

Dupa cutremurul din 4 martie 1977 (magnitudinea 7,2) aparatura statiei a fost completata cu mai multe sisteme. In octombrie 1980, prin echiparea sa cu seismograf S13, a devenit statia principala a retelei seismice cu telemetrarea datelor la Bucuresti.

Cea mai moderna din Romania

Datorita modernizarii din perioada 1986 - 1989, prin construirea unei noi cladiri si echiparea cu noi aparte, statia de la Vrancioaia a devenit cea mai moderna din tara, precum si una din cele mai moderne din Europa.

Zona seismica Vrancea, prin particularitatile sale de izolare si concentrare in spatiu si de producere a cutremurelor subcrustale, ofera conditii unice in lume pentru predictia acestui tip de cutremure.

Laboratoare si muzeu

In prezent, Observatorul Seismologic de la Vrancioaia dispune de laboratoare pentru monitorizarea evenimentelor seismice amplasament special pentru instralarea senzorilor seismici, punct seismobilogic, spatii speciale pentru desfasurarea unor activitatii stiintifice, precum si de un muzeu.

Echipata cu aparatura de inalta si joasa sensibilitate, observatorul furnizeaza date foarte importante pentru studiul seismicitatii regiunii Vrancea, predictia cutremurelor Vrancene si protectia antiseismica a constructiilor.

Pentru a cauta cazare in judetul Vrancea, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.skytrip.ro

Maramuresul, in topul celor mai cautate destinatii turistice

There are no translations available.

 

Maramuresul, in topul celor mai cautate destinatii turistice

Urmele trecutului s-au pastrat in aproape fiecare sat si oras. Exista vestigii dateaza inca din secolul XIV, cum ar fi Turnul lui Stefan si Bastionul Macelarilor din Baia Mare, ruinele Cetatii Chioarului de langa Somcuta Mare, cele ale cetatii Bogdan Voda sau cladirea Monetariei. De asemenea, tot in Maramures, un obiectiv de interes major este reprezentat de Cimitirul Vesel de la Sapanta, un loc aparte. Numeroasele edificii de cult din lemn, precum bisericile de la Chioar si Lapus, intregesc tabloul unei zone incarcate de istorie, spritualitate si traditie.

Preturile la cazare variaza in functie de clasificarea unitatii de cazare si a regimului de masa ales, dar si de perioada vizitei. Majoritatea pensiunilor de aici includ, in pachetele destinate turistilor, diverse activitati de recreere, in functie de sezon, dar si vizite la principalele obiective culturale ale zonei. Daca iarna puteti sa va plimbati cu sania trasa de cai prin satele maramuresene, primavara, vara si toamna puteti participa la festivalurile gastronomice sau mestesugaresti locale, puteti participa la drumetiile pe munte sau va puteti incerca talentul de olari intr-unul din multele centre mestesugaresti din sate.

Nu doar frumusetea naturii si a obiectivelor culturale, istorice si religioase ii atrag pe turisti in Maramures, ci si specialitatile gastronomice si traditiile locale, in multe sate locuitorii purtand inca straie populare. De asemenea, este binecunoscuta ospitalitatea acestora si placerea cu care le povestesc vizitatorilor legendele locale.

Maramuresul se afla in topul celor mai intersante destinatii romanesti de vacanta atat pentru turistii romani, cat si pentru cei straini, alaturi de Transilvania si Bucovina.

Pentru a citi mai multe despre Cimitirul Vesel de la Sapanta, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.skytrip.ro

Page 2 of 63

Rezervare

Tourist Regions

Poll

Would you rather going in mountains or on the seaside?



Results

News

You are here: Divertisment Articles