Atracţii turistice

Mituri cu zane si flacai, la Detunata Goala si Detunata Flocoasa

E-mail Print PDF
There are no translations available.

 

Mituri cu zane si flacai, la Detunata Goala si Detunata Flocoasa

Detunata Goala si Detunata Flocoasa din comuna Bucium, judetul Alba, formeaza o faimoasa rezervatie naturala, remarcabila prin prezenta coloanelor de bazalt de forma prismatic-hexagonala. Obiectivul este inconjurat si de cateva legende privind formarea celor doua varfuri.

Detunata Flocoasa (1.258 m) isi datoreaza numele padurii de molid care o acopera, iar Detunata Goala (1.158 m), lipsita de padure, dezvaluie spectaculoasa fizionomie magmatica. Cele doua varfuri, relativ modeste ca altitudine, reprezinta puncte de mare atractie turistica.

Dragostea interzisa

In jurul acestei rezervatii naturale s-au format mai multe mituri cu zane, flacai si urlete de ura. Una dintre legende spune ca, in vremuri indepartate, aici a locuit o ceata de uriasi, conducatorul lor fiind dusman inversunat al zanelor. Acesta avea un fiu care intr-o zi s-a ratacit in padure si, inserandu-se, s-a culcat la poalele unui brad.

La un moment dat, a observat o luminita care venea dintr-o poienita alaturata, unde o zana canta langa un foc. Baiatul s-a indragostit pe loc de zana si din acel moment au inceput sa se vada zi de zi fara stirea tatalui.

Intr-un tarziu, banuind ceva "necurat" la fiul sau, l-a urmarit descoperind povestea acestora. In locul unde se afla azi Detunata Goala, cu un strigat de ura acesta ar fi strapuns cu lancea trupul zanei, insa in acelasi timp fiul sau l-a injunghiat. Se spune ca pamantul s-a deschis inghitind trupurile celor trei, iesind din adancuri flacari care s-au transformat in stana de piatra.

Strigatul tunetului

O alta legenda spune ca denumirea gruparii de stanci alcatuite din coloane de bazalt provine din faptul ca desprinderea unei pietre din masiv produce prin cadere un zgomot asemanator tunetului.

Cei care doresc sa ajunga la Detunata trebuie sa aleaga ca punct de pornire localitatea Bucium, din Muntii Metaliferi.

Pentru a citi si despre alte rezervatii naturale din tara noastra, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.skytrip.ro

Salcami japonezi seculari, in curtea bisericii "Adormirea Maicii Domnului"

E-mail Print PDF
There are no translations available.

 

Salcami japonezi seculari, in curtea bisericii

Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea Maia,judetul Ialomita adaposteste in curte o specie de salcami seculari, monumente ale naturii. Salcamii japonezi (Sophora japonica) din Maia au aproape 150 de ani si au fost pusi sub regim de protectie in 2003, printr-o Hotarare de Consiliu Judetean. 

Salcamii japonezi sunt originari din Asia de Est si se cultiva in unele zone in scop ornamental. Inaltimea acestora poate atinge 20 m, iar deosebirea fata de salcamul obisnuit se face dupa mai multe criterii. In primul rand, ramurile sunt lipsite de spini, iar frunzele si florile sunt mai mici decat cele de salcam obisnuit. 

Infloresc in august 

Florile, frumos mirositoare, sunt de culoare alb-galbuie sau alb-verzuie, mai ales cand sunt in faza de boboci. Fructele au forma unor pastai de 5 - 7,5 cm si prezinta strangulatii intre seminte, spre deosebire de salcamul obisnuit, care are pastaile uscate.  

Salcamii japonezi au coroana rotunda si deasa, scoarta netedea, la inceput verde-inchis si mai apoi cenusie-galbuie. De regula aceasta specie infloreste in lunile iulie-august.

Salcamii seculari din Maia

Exemplarele din curtea bisericii din Maia sunt speciale prin varsta si locul in care au fost plantate. Arborii au fost plantati in anul 1862, lucru care apare inscriptionat pe tablitele informative montate pe acestia, in incinta bisericii "Adormirea Maicii Domnului". Anul viitor, acestia vor implini 150 de ani. 


Biserica dateaza din anul 1778 si a fost refacuta in 1862, dupa moartea lui Barbu Catargi. Cea care s-a ocupat de refacere a fost sotia acestuia, Ecaterina Virginia Catargi. In curtea bisericii se afla si astazi osemintele lui Barbu Catargi.  

Biserica "Adormirea Maicii Domnului" se afla pe vechile domenii si in apropierea conacului boieresc (astazi fiind conservat numai subsolul, protejat cu un strat vegetal) ce apartineau familiei lui Barbu Catargi.

Pentru a citi si despre manastirile din Bucovina, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.skytrip.ro

Poiana Zanelor

E-mail Print PDF
There are no translations available.

 

La 90 de kilometri de Bistrita se afla un complex turistic de agrement al carui nume este strans legat de cateva povesti fantastice. Este vorba despre Poiana Zanelor, o zona fascinanta inconjurata de peisaje de basm. 

Poiana Zanelor din judetul Bistrita-Nasaud se afla la poalele Muntilor Rodna, in localitatea Valea Mare, comuna Sant. Complexul este situat la o altitudine de 629 m. Zona farmeca datorita privelistii deosebite de care este inconjurata: Varful Ineu, Varful Lala, Varful Rosu, Lacul Lala sau Gradina Zanelor. 

Rapirea oilor

Numele Complexului Turistic "Poiana Zanelor" nu a fost ales deloc intamplator. Zona ascunde o sumedenie de povesti cu zane pe care localnicii nu ezita niciodata sa le transmita turistilor. 

Una dintre ele vorbeste despre o zana buna care duce oile de pe un munte pe altul pentru a avea mai mult lapte. Ii si pedepseste, insa, pe cei care incearca s-o opreasca. Ciobanii din zona sustin ca, o data pe an, zana respectiva deschide un staul si ia o turma de oi.  

De fiecare data, mioarele dispar la putin timp dupa miezul noptii. Cu putin timp inainte de ivirea zorilor, zana aduce turma inapoi. Satenii spun ca niciodata nu a lipsit vreo mioara din turma, dar sustin cu tarie ca cel care incearca sa intoarca turma sau sa urmareasca unde duce zana oile nu va avea zile bune.  

Zanele ispititoare

Batranii din zona mai povestesc ca, nu o data, zana a incercat sa ademeneasca ciobanii, mai cu seama pe cei tineri, frumosi si, mai ales... neprihaniti. Cei care au facut greseala sa creada in glasul dulce si mieros si i-au raspuns cand i-a strigat pe nume, s-au trezit purtati de pe un munte pe altul.  

Despre zana, batranii satului stiu doar ca este foarte frumoasa si ca are parul foarte lung, astfel incat pare imbracata in par.

Pentru a cauta cazare in Bistrita, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.skytrip.ro

Din dalta apelor

E-mail Print PDF
There are no translations available.

 

Din dalta apelor

In centrul comunei Ponoarele, din Mehedinti, va intampina un mare panou pe care scrie Podul lui Dumnezeu. Din rapa de alaturi se vede ca podul peste care trece soseaua nu este unul obisnuit, din beton si metal, ci o masiva arcada de piatra elegant arcuita, care uneste cele doua maluri ale unei vai.

Ne aflam in fata unui fenomen de origine carstica; mai exact, podul este ceea ce a ramas prin prabusirea boltii unei pesteri. Megalitica arhitectura este preludiul unui regal peisagistic al carui constructor s-a iscalit putin mai sus, pe placile calcaroase inclinate. Este, bineinteles, apa.

Sunt randuri paralele de reliefuri sculptate prin curgere, in mii de ani: ziduri chinezesti, santuri meandrate, tesite si crenelate, in unele locuri perforate de mici cratere in care s-au cuibarit licheni si rozete de Sempervivum. Intregul ansamblu are un aspect selenar si neobisnuit.

Acestea sunt lapiezurile, forme daltuite prin dizolvare de apele ce se preling pe suprafetele de roci solubile. Termenul vine de la lapis – piatra – si are circulatie internationala, pentru ca lapiezurile sunt forme de relief foarte raspandite in lume si chiar remarcabile atractii turistice in tari ca Franta, Anglia, Scotia, Italia, Slovenia, China.

In Romania, lapiezurile de la Ponoarele sunt printre cele mai reprezentative, de aceea au fost declarate monument al naturii. Dar nu toate lapiezurile se afla la marginea soselei. Pe cat de umblat este Retezatul de la Pietrele si Bucura, cu minunatele lui lacuri glaciare, pe atat de pustiu este asa-numitul Retezatul Mic.

De fapt, Retezatul Mic nu e chiar atat de mic, el are varfuri de peste 2.000 de metri. Fata de fratele lui mai mare, granitic, Micul Retezat e format din calcare, roci cu mare personalitate, care dau muntelui o nota de salbaticie si ariditate, cu abisuri ametitoare, turnuri, crevase si canioane parasite de mult de rauri.

Varful Piatra Iorgovanului domina acest peisaj ca o cetate de un alb sclipitor. Pe aici, linistea locurilor e tulburata foarte rar, poate doar de tipatul unui soim sau de suieratul de alarma al caprelor negre.

Text: Cristian Lascu

Pentru a citi mai multe despre Parcul National Retezat, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.natgeo.ro

Page 9 of 79

Rezervare

Tourist Regions

Poll

Would you rather going in mountains or on the seaside?



units found.

News

You are here: Atracţii turistice