Partenerul comod, pisica, electricianul care s-a anuntat la ora 3 sau lenea, o lene a spiritului care s-a instalat din inertie si a tocit simturile, emotia, nevoia de miscare si aventura?!

Depinzi de cineva? Astepti prietenii nehotarati sa se decida, pentru ca singur te simti prea stingher sa pleci? Dar oare foamea si setea ta depind de ei?

Daca nu reusesti sa iti convingi familia sau prietenii, nu-i o nenorocire. Vei avea bucuria descoperirii de unul singur!

Poti sa iti iei si castile pentru inceput, care sa iti picure in urechi ritmuri, caci mai nou nu suportam sa ne auzim gandurile si evitam pe cat posibil momentele cu noi insine. Dar chiar si asa, importanta este iesirea.

Sau nu e soare afara? Si ce?! Oare restul poftelor tale atarna de vremea de afara?

Mult e pana te urnesti. Urat, pare din casa, din fotoliul confortabil, dar cerul incruntat are si el farmecul lui, caci alte sunete ti se reveleaza, pasarile au alt repertoriu in asteptarea ploii... ele nu se mai plang atata ca stau pe o creanga afara, in bataia vantului si sunt poate mai firave decat tine...

Omul nu a fost facut sa stea in casa si nici pe scaun sau sa se deplaseze cu masina... casa, scaunele, masinile si le-a facut el dupa. Si i-au placut atat de mult, incat a ajuns sa le considere o prelungire fireasca, vitala, fundamentala. De aceea si suntem pe cale sa luam forma scaunului. Acoperisul omului e cerul liber, pentru asezat i s-a dat iarba, pentru deplasat piciorul.

Cat de simplu iti poti face un weekend frumos, explorand imprejurimile orasului tau!

Gaseste orice pretext pentru a iesi din casa, cel putin in fiecare weekend. Am ajuns sa fim recunoscatori vietii pentru cele 2 zile libere pe saptamana, macar sa le exploatam la maxim.

Autor: Larisa Bracea

Pentru a citi despre o posibila destinatie de a va petrece weekendul, daca sunteti din judetul Cluj, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.skytrip.ro

Parisul e unul din (foarte) putinele orase pe care le-am vazut mai intai in scoala, la liceu. L-am tot vazut in manuale si auzit in frazele profesoarelor pana cand mi-a rodit impresia unui vizite de-adevaratelea. Au fost mai intai manualele alea cu poze alb-negru pe hartie imposibila, apoi tot felul de cartoaie aduse de prin Franta (de catre profesori norocosi) si mirosind puternic a depozit. Abia in toamna lui 2007 l-am calcat, cu talpa mea de marime pară. Dar pentru ca era un press-trip, nu am apucat sa-l respir asa cum imi imaginasem ani si ani, acumulând insa si din inchipuirea altora…

Ne-a ajutat Dumnezeu si le-a potrivit ca sa petrecem acum o saptamana la Paris, la inceput de noiembrie, sub forma unei calatorii la cateva saptamani dupa nunta. Deplasarea a fost mijlocita de aeronave TAROM (printre cele mai bune servicii din Europa) iar cazarea ne-a fost asigurata de prietenii Andreeni, care la un moment dat si-au facut bagajele, le-au inghesuit intr-o masinuta si au plecat in Franta…

Stau acum si imi încreţesc niţel fruntea: frânturi de şcolare etichete pariziene imi vin pe limbă. Nu cred ca le-as intregi cu vreun search pe Google, asa ca mai bine pornesc pe firul aventurilor noastre de saptamana trecuta, cu accentuarea informatiilor utile si mai putine epitete scotocite printre versuri cu rimă albă.

Odata ajuns pe aeroportul Charles de Gaulle, drumul catre inima Parisului e facilitat de RER, un fel de metrou care merge si pe la suprafata. Ajungi cu usurinta in statia RER de aeroport, urmarind indicatiile care abunda. Trebuie sa scoti 9 euro din buzunar pentru un astfel de bilet. La automat poti plati si cash, dar si cu cardul.

De la aeroport pana la statia Saint-Michel de Notre Dame (usor de ghicit ce gasesti daca iesi la suprafata…) am facut fix 34 de minute. Nu a trecut vreun controlor prin vagoane (nici nu am vazut vreunul in timpul sejurului), dar la prima statie am facut cunostinta cu un ţigan care chinuia un instrument compus din vioara si goarna. Trecea de la o melodie la alta, refrenul de legatura fiind Ionel, Ionelule…

Chiar daca la prima vedere transportul subteran al Parisului poate parea imposibil de deslusit, asta e o doar o impresie falsa. In primele doua zile nici eu nu am inteles nimic din acel labirint (metrou cu 14 magistrale plus reteaua RER), dar am ochit o harta detaliata, m-am dat doi pasi inapoi si totul s-a limpezit. Hartile sunt clare si tot ce trebuie sa faci este sa urmaresti si indicatiile lipite la tot pasul, pe pereti, pe panouri de informare din labirintul parizian. Nu am ratat nici un traseu! Pentru economie, am luat un abonament de o saptamana care costa 19 euro de persoana, valabil si pentru autobuz. Atentie! Saptamana incepe luni si termina duminica! Asa ca de sambata seara (cand am iesit prima oara in oras) si pana luni dimineata am folosit bilete tip 10 calatorii, la pret de 12 euro. Asa e, scump transportul in Paris.

Pentru a citi un alt articol, despre capitalele preferate de romani pentru petrecerea Sarbatorilor de iarna, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.umblarici.ro

Uitandu-ma peste cateva fotografii pe care le-am facut in ziua in care am parasit Casa Presei, mi-am adus aminte de o constructie asemanatoare din Moscova. Ce-i drept, mult mai inalta si fara partile laterale: Leningradskaya hotel – Hotel Hilton.

Am stat doar o noapte in acest hotel din Moscova si de fiecare data cand imi aparea in fata ochilor aveam impresia ca ma duc la serviciu, in Casa Presei.

Chiar daca interiorul este acela al unui hotel de lux, arhitectura interna incarcata are numeroase puncte in comun cu interiorul greoi de la fosta Casa Scînteii.

Din pacate nu mai tin minte la ce etaj eram, dar parca era ceva intre etajele 12-15.
(Sa mai spun ca de la aeroport si pana la hotel, taxiul a costa 100 de dolari! Mare parte din drum a fost unul de traversare a numeroase cartiere-dormitor, atatea blocuri la un loc nu am vazut in viata mea!)

Probabil ca e nevoie de o suma imensa pentru consolidarea Casei Presei si transformare radicala, cu alte gazde, alte proiecte. Numai mall sa nu faca, ca asta e obsesia imbecilizanta a momentului…

Sunt convins ca idei vizionare pot sa apara, curaj trebuie si minti luminate

Pentru a citi si despre hotelul Hilton din Bucuresti, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.umblarici.ro

De la “Sic cogito” a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu mi-a venit ideea de a scrie despre Castelul Iulia Hasdeu de la Campina – un loc incarcat de mister, o constructie bizara, care poarta printre incaperi povestea de dincolo de moarte a fiicei marelui scriitor. Pentru cei care nu stiu, Iulia Hasdeu era considerata o fiinta fenomenala. La 2 ani si jumatate stia sa citeasca, la 4 ani scria, la 5 ani compunea primele poezii, la opt ani isi dadea examenele pentru cursul primar, la 11 ani a absolvit Colegiul National Sfantul Sava si Conservatorul, Sectia Pian si Canto, iar incepand de la 16 ani a studiat la Sorbona, reusind sa atraga atentia tuturor profesorilor prin tot ceea ce era.

Disparitia ei, la doar 19 ani, a dezechilibrat total existenta tatalui, Bogdan Petriceicu Hasdeu. Sperand si crezand in intalnirea cu spiritul Iuliei, acesta a inceput sa practice spiritismul, sa-si doreasca un loc de intalnire cu fiica sa, departe de curiozitatea oamenilor. Si ce loc mai potrivit decat terenul de aproape un hectar pe care il avea la Campina? Locuinta a fost realizata in trei ani, Hasdeu pretinzand ca a proiectat-o urmand comunicarile spiritiste ale fiicei sale. Ce a rezultat? Caragiale a facut castelului Iulia Hasdeu una dintre cele mai fidele descrieri:”Templul este orientat catre rasarit, baza avand forma unei cruci, iar axa principala cazand perpendicular pe meridian.

Are doua corpuri cu cate un etaj si un donjon central, sugerand prin aceasta conceptul Trinitatii. Pe usa masiva de la intrare, fixata pe un ax de fier, era incrustat blazonul familiei Hasdeu – Pro fide et patria- si dictonul lui Galilei- E pur si muove. In interior, sub domul inalt al donjonului central, in mijlocul salii circulare, se afla un stalp de marmura trandafirie, de care se rezemau doua scari de fier urcand spre braul donjonului, unde era o galerie metalica[…]. La baza stalpului de marmura se afla fotografia Iuliei din ziua inmormantarii. Corpurile laterale ale castelului aveau cate doua saloane, unul mare, altul mai mic. Intr-unul era asezat pianul Iuliei, despre care se spune ca ar fi cantat singur. In celalalt era biblioteca Iuliei si portretul ei in marime naturala. O locuinta in care spiritul acesteia se putea usor identifica.”

Pentru a citi mai multe despre Castelul Iulia Hasdeu, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.totpal.ro