Alba Iulia: Garda Cetăţii, atracţia Târgului international de turism „Holiday Market“de la Bucureşti

Email Imprimare PDF

 

Garda Cetăţii Alba Carolina a atras vizitatorii Târgului international de turism „Holiday Market“. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 17-20 martie la Palatul Parlamentului din Bucureşti.

Garda Cetăţii Alba Carolina a fost atracţia principală a primei zile de târg.

Garda a prezentat onorul preşedintelui ANAT, Corina Martin, la deschiderea evenimentului.

Cei care au trecut pe la standul municipiului Alba Iulia au avut ocazia să guste şi bucate tradiţionale ardeleneşti.

Acţiunea din aceste zile de la Bucureşti se înscrie în proiectul „Respiră aerul istoriei“, prin care se doreşte promovarea Cetăţii Alba Carolina.

„Felul în care a fost primită şi percepută aici Cetatea Alba Carolina ne dă dreptul să fim foarte optimişti şi să credem, nu doar să sperăm, că în foarte scurt timp Alba Iulia, în general, şi Cetatea, în special, vor fi destinaţii  turistice de top“, a precizat Iulia Manolescu-Dan, şefa delegaţiei municipiului Alba Iulia la târg.

Târgul „Holiday Market“ a reunit peste 100 de expozanţi din diverse colţuri ale lumii.

Pentru a citi si despre alte cetati din tara noastra, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.adevarul.ro

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Ştiri Alba Iulia: Garda Cetăţii, atracţia Târgului international de turism „Holiday Market“de la Bucureşti