ANT continuă acțiunile de control și autorizare

Email Imprimare PDF

 

ANT continuă acțiunile de control și autorizare

 

Autoritatea Națională pentru Turism (ANT), prin Direcția Generală Control și Autorizare Turism, continuă acțiunile de control și autorizare la structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, precum și la agențiile de turism.

În perioada 1-31 iulie 2013, inspectorii ANT au efectuat 256 de acțiuni de control în municipiul București și în județele Constanța, Vrancea, Vâlcea, Brăila, Brașov, Ialomița și Buzău, informează ANT.

Au fost verificate peste 140 unități de cazare, peste 140 de unități de alimentație publică și 109 agenții de turism. În urma controalelor au fost aplicate 47 de amenzi contravenționale în valoare totală de aproximativ 950 mii lei, 61 de sancțiuni cu avertisment și au fost retrase două certificate de clasificare.

Cele mai multe deficiențe înregistrate de inspectorii ANT au constat în neasigurarea funcționării la categoria și tipul de structură de primire menționată în certificatul de clasificare și nerespectarea obligației de completare a fișelor de anunțare a sosirii și plecării turiștilor.

În cazul agențiilor de turism, neregulile constatate se referă la funcționarea acestora fără a deține poliță de asigurare sau cu licența de turism expirată, precum și nerespectarea de către agenție a contractului cadru încheiat cu turiștii.

 

Pentru a citi mai multe stiri turistice accesati aceasta sectiune a site-ului nostru

citeste mai mult...

Sursa:www.horeca.ro

 

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Ştiri ANT continuă acțiunile de control și autorizare