Operaţiunile gigantului mondial de turism TUI în România vor fi preluate de Eurolines

Imprimare

 

Operaţiunile gigantului mondial de turism TUI în România vor fi preluate de Eurolines

Eurolines urmează să preia operaţiunile din România ale grupului german TUI şi să integreze în grup şi compania Danubius Travel din Constanţa, prin intermediul căreia ajung în România turiştii străini trimişi de TUI, a anunţat miercuri Eurolines.

Eurolines a încheiat în iunie un parteneriat cu TUI Travel PLC, companie înregistrată în Marea Britanie şi controlată de grupul german TUI, liderul mondial în domeniul turismului. Astfel, o cotă importantă din ofertele turistice din agenţiile turoperatorului român va fi reprezentată de produsele TUI.

Prin tranzacţia încheiată, Eurolines va integra şi societatea deţinută de TUI în România, Danubius Travel, operaţiune care nu presupune un transfer de acţiuni.

"În acest moment, actele sunt depuse la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, parteneriatul urmând să devină oficial după validarea documentelor de către această instituţie. Reţeaua de distribuţie Eurolines, cele 52 de agenţii care constituie baza acestui parteneriat, va funcţiona sub numele TUI Travel Center. În perioada imediat următoare, o parte însemnată din agenţiile reţelei va fi personalizată cu identităţile vizuale ale TUI şi Eurolines, iar lansarea oficială va avea loc în luna septembrie", a spus Dragoş Anastasiu, proprietarul Eurolines.

Pentru a citi si despre cea mai recenta investitie pe care vrea sa o faca MDRT, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.zf.ro