Gura Portiței
Gura Portiței este atestat documentar încă din 1710.
Aici s-a construit un complex turistic de trei stele, care poartă numele de „Eden”, nume dat datorită intenției de a păstra farmecul și naturalețea peisajului. Satul de vacanță dispune de toate facilitățile pentru a putea fi regăsit în cataloagele celor mai prestigioase firme turistice din lume. Posibilitățile de cazare se adresează tuturor gusturilor iar prețurile sunt accesibile ținând cont de faptul că întregul complex se află amplasat într-o pustietate de început de lume.
Posibilitățile de agrement sunt variate, încercând să satisfacă gusturile fiecărui vizitator: excursii organizate zilnic pe canalele Deltei până la închirierea de bărci cu rame, bărci cu motor, hidrobiciclete, ski jet, terenuri de tenis și volei.
Cei care își doresc o vacanță petrecută într-un loc liniștit, înconjurat de apă cristalină și aer curat pot vizita cu încredere localitatea Gura Portiței.