Cetatea Bologa

Cetatea

 

Cetatea Bologa a fost amintită pentru prima oară în acte oficiale în 1304 ca Sebuswar, apoi urmând să fie nominalizată cu diverse nume, cum ar fi Sepuswar din 1324, Sebeswar din 1329, Castrum regis Hunyad din 1397, Sebes Varallya din 1760. În 1399 în urma tratatului de alianţă dintre regele Ungariei – Sigismund de Luxemburg şi Mircea cel Bătrân, în scopul începerii luptei împotriva turcilor, în semn de preţuire, cetatea Bologa intră în posesia lui Mircea cel Bătrân.

Cetatea Bologa a fost construită cu rol de supraveghere a drumului care ducea de la Oradea în Ardeal, a oferit totodată şi un loc de refugiu locuitorilor zonei. Primeşte o importanţă mai mare în secolul al XVII-lea, când Oradea este ocupată de turci, fiindcă a îngreunat viaţa tâlharilor, şi încasatorilor de tributuri. Deşi sultanul a ordonat demolarea cetăţii, ordinul nu a fost executat, însă în final aceasta a fost distrusă de austrieci, astfel din cetate a mai rămas doar un colţ al zidului de apărare şi turnul.

 

Galerie foto

Cetatea Bologa / 1Cetatea Bologa / 2Cetatea Bologa / 3Cetatea Bologa / 4Cetatea Bologa / 5Cetatea Bologa / 6Cetatea Bologa / 7Cetatea Bologa / 8Cetatea Bologa / 9

 

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Cetăţi şi castele Cetăţi Cetatea Bologa