Cetatea Aiudului

Cetatea

 

Cetatea situată în centrul oraşului Aiud a fost construită în secolul XIV, fiind una dintre cele mai vechi cetăţi urbane din Transilvania. Conform cercetărilor arheologice cetatea a fost construită în două faze, prima având loc în secolul XIV, timp în care cetatea era de fapt o biserică fortificată, iar cea de a doua fază de construcţie a avut loc între secolele XVI – XVII, când zidurile au fost extinse.

Cetatea dispune de nouă turnuri: Turnul măcelarilor, Turnul croitorilor, Turnul cizmarilor, Turnul blănarilor, Turnul dogarilor, Turnul olarilor, Turnul Kalendas, Turnul lăcătuşilor-fierarilor şi Turnul Porţii, acestea poartă numele diverselor bresle meşteşugăreşti. În interiorul cetăţii se află Biserica Reformată, construită la sfârşitul secolului XV, în stil gotic şi Biserica Evanghelică, construită în a doua jumătate a secolului XIX. Pe latura nordică se află Palatul Voievoidal, construit între secolele XVI – XVII, care a aparţinut principelui Gabriel Bethlen. În palat funcţionează Muzeul de Istorie din oraş. In interiorul cetăţii se mai află unele edificii, care aparţin Oficiului parohial reformat: clădirea oficiului parohial, care cuprinde unele elemente de zidărie din piatră, care permit o datare în secolul al XVII–lea, clădirea parohială, care conţine elemente constructive din secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea , fosta casă a clopotarului şi fosta casă parohială evanghelică.

Cetatea a fost implicată direct la câteva evenimente importante din istoria Transilvaniei, motiv pentru care aceasta a fost reconstruită în numeroase rânduri, cu ocazia cărora nu s-a mai respectat stilul iniţial, lucrările fiind conforme cu noile tendinţe.

 

Galerie foto

Cetatea Aiudului / 1Cetatea Aiudului / 2Cetatea Aiudului / 3Cetatea Aiudului / 4Cetatea Aiudului / 5Cetatea Aiudului / 6Cetatea Aiudului / 7Cetatea Aiudului / 8Cetatea Aiudului / 9

 

Rezervare

Sondaj

Pentru concediul dumneavoastră preferaţi liniştea şi relaxarea, oferite de o vacanţă la munte sau soarele, plaja şi distracţia de la mare?



Rezultate
Sunteţi aici: Cetăţi şi castele Cetăţi Cetatea Aiudului