
Poziţia privilegiată a hotelului, deschiderea spre mare sau spre lac care te îmbie să urmăreşti un spectaculos răsărit al soarelui din Marea Neagră sau magnificul apus al acestuia în apele lacului Siutghiol, adierea continuă a brizelor, precum şi ambianţa de relaxare şi confort, sunt doar câteva elemente care fac din hotelul nostru o locaţie specială.Hotelul Iaki se află în Mamaia, cea mai nordica staţiune a rivierei românesti şi una dintre cele mai mari staţiuni din ţara. Este aşezat în centrul staţiunii şi se află la numai 20m de plajă.
Obiective turistice: Aqua Magic, Acvariu, Delfinariu, Muzeul de Istorie şi Arheologieş Tur al oraşului Constanţa si al staţiunii Mamaia în autocarul supraetajat, parcurgând centrul oraşului, într-un traseu care urmăreşte cele mai renumite obiective turistice : Acvariul, Muzeul de Istorie şi Arheologie, Delfinariul, Aqua Magic, etc. Vizita la un monument arheologic unic in Europa - “Tropaeum Traiani“, şi o călătorie în inima ortodoxiei românesti, la peştera şi Mânăstirea Sf. Andrei, considerată primul lăcaş de rugăciune către Dumnezeu de pe teritoriul României, Mânăstirea Dervent. Excursia de o zi în Bulgaria vă va introduce în atmosfera de vacanţă de la ...vecini ! Croazieră în Delta Dunării cu prânz pescăresc, Croazieră şi dejun pescăresc pe Insula Ovidiu.
Bucătărie cu specific românesc şi internaţional; meniuri diversificate, á la carte sau fixe, şi un serviciu ireprosabil. Locul unde bucătarii se întrec în a vă satisface chiar şi cele mai mici dorinţe. Cofetaria IAKI - deşi este greu să alegeţi din marea varietate de prăjituri, un lucru este sigur: toate sunt delicioase ! Vreţi să fugiţi de soare sau doriţi să vă relaxaţi în compania prietenilor dupa o zi de plajă ? Va invităm la barul de la piscină unde vă punem la dispoziţie o bogaă listă de băuturi sau vă putem prepara cocktail-uri după propria dumneavoastră reţetă. Nimic nu poate fi mai plăcut decât o băutură rece atunci cand sunteţi încins de razele soarelui.