Lung e drumul din Bucuresti până in Neamţ iar odată ajuns intr-o tainică intersecţie din Târgu-Neamţ nu ştii incotro s-o apuci mai intâi. E un mesmerism prin locurile alea sfinte: dintr-o dată te trezesti ca nu mai poţi pleca. De la Vovidenia sau de la Sihăstria, de la Sihla sau de la Secu, de la Văratic sau de la Agapia…Dar mare mi-a fost mirarea să descopăr o Agapie si la câmpie, in Ilfov. La Ciolpani, adică la vreo 35 km de Bucureşti. Sau 27 km de Ploiesti, cum vii pe DN1 spre Capitală…

Până să ajungi la Mănăstirea Tiganesti, in sătucul maicuţelor, drumul mai ţine puţin prin temuţii Codri ai Vlasiei (ce a mai ramas din ei). La un moment dat laşi în urmă chiar un drumeag păzit, o alee care duce către o locuinţă prezidenţială
Si dupa alte cateva sute de metri ţi îţi răsare in faţa ochilor un turn clopotniţă marcat de o serie de clădiri de un alb din insule greceşti. Deja te afli printre cele 67 de căsuţe monahale, intr-o curăţenie de rezervaţie de golf britanică!

Oficial, povestea mănăstirii de la Ţigăneşti începe in sec. XVIII, printr-un act dintre Matei Tiganescu şi verişoara sa, Paraschiva Caplescu. Dar mai este si o legenda care pomeneşte de Mihai Viteazul si un schit cu nevoitori de la Sf. Munte Athos. In orice caz, biserica actuală dainuieste de la 1812, cand vechiul sfânt lăcaş din lemn este dărâmat, incinta fiind neincăpătoare pentru obştea de maicuţe. Noua biserica are hramul Adormirea Maicii Domnului iar ctitor este banul Radu Golescu.

Trecerea timpului si acţiunea cutremurelor au afectat biserica şi celelalte clădiri, care au fost consolidate si restaurate. Pictura în fresca, originala a bisericii se păstrează doar in pridvor, restul fiind refacută in 1929 de pictorul Gheorghe Belizarie, in stil neobizantin.

Dar faima Mănăstirii a crescut si prin sârguinţa măicuţelor in atelierele de ţesătorie de la Ţigăneşti. Mai mult, Patriarhul Miron Cristea a înzestrat atelierul cu o mică fabrică de ţesut stofă pentru veşmintele preoţeşti. Era unicul atelier de genul acesta din cadrul Bisericii Ortodoxe din România, care funcţiona într-o mănăstire! Maicile au lucrat în atelier şi covoare pentru Danemarca, stofe pentru Catedrala din Canterbury, pentru biserici din Germania. Între anii 1977-1978, la Mănăstirea Ţigăneşti s-au refăcut toate broderiile de la Castelul Peleş din Sala Maură, după modelele lucrate în Franţa şi Viena!

Multe lucruri mai afli la Tiganesti. Si aerul e altfel: pădurea, lacul din preajmă, truda maicuţelor, rugăciunile celor care s-au nevoit aici, neştiuţi de lumea largă. Mai e si un corp de clădire de la 1848 care adăposteşte muzeul cu multe obiecte preţioase, un cimitir cu un monument realizat de renumitul Carol Stork (sf. sec. XIX)

Nădăjduiesc, din mila Domnului si pentru rugăciunile maicii Domnului, să mai calc eu păcătosul prin locurile astea. Înghesuiţi sau scandalizaţi de Bucuresti, vă recomand să vă retrageţi macar pentru câteva ore prin curtile de la mănăstirea Ţigănesti din Ciolpanii Ilfovului. Nu se poate să nu va asculte cineva. Fie de-ar fi vântul sau pictura maeştrilor iconari binecredincioşi.

Sursa: www.umblarici.ro

Cum da caldura mizerabila si prafuitoare, evadarea din Bucuresti la sfarsit de saptamana devine aproape o porunca. Rasfoiesti un ghid, cercetezi o harta, asculti si de sfaturi de-ale apropiatilor. Uite asa am ajuns sa aflu vineri seara despre Casa domneasca de la Brebu. Numele localitatii nu-mi spune nimic. Rusinos, nerusinos, dar asta era adevarul! Cum aveam de facut drum pe Valea Prahovei, taica-miu imi arunca sub ochi niste fotografii recente de la Brebu: 12 km de Campina. Ma uit si raman ca la dentist: Basarabi si Brancoveni, ctitorie domneasca de sec. XVII, oaza de ev mediu nestiuta (de mine). Nu a trebuit sa-mi zica de doua ori!

Direct din DN faci dreapta spre Campina, prinzi repede un indicator cuBrebu – Casa domneasca dupa care duci dorul informatiilor rutiere. Dintr-o greseala apucam drumul corect spre comuna Brebu, oprim la o intersectie rurala si intrerup un localnic gospodar. Imi arata o directie inainte, cateva sute de metri de drum rural spart din loc in loc de lucrari recente…In cele din urma, drumul se inchide practic in fata turnului clopotnita si de veghe al Curtii domnesti cu program clasic de vizitare (luni inchis).

Constructia sfantului lacas suprinde printr-un pronaos impartit in doua compartimente de o serie de stalpi si arcade. Prezenta abundenta la exterior a caramizii aparente, a braului de caramida, firidele, intrega compozitie te absoarde in alte vremuri si te face sa te minunezi inca o data de priceputii mesteri de ieri, dar si sa apreciezi munca restauratorilor.

Am intrat noi gratis si nestingheriti in biserica, dar pentru Casa domneasca am platit un pret cam mare: 8 lei biletul! As zice foarte scump, asta daca stau sa ma gandesc ca la restaurata Cetate a Neamtului, biletul este 5 lei!
Iar pentru astia 8 lei vizitezi cateva sali transformate in muzeu obisnuit (cu vitrine, exponate etc), nu camere de odihna sau judecata domneasca. Bine macar ca gasesti piese pretioase, de patrimoniu, de la tiparituri si obiecte bisericesti la vesminte din alte secole. Privita de afara, Casa domneasca aminteste si de alte constructii (pastrate) de sec. XVII. Oricum, mare minune ca a ramas in picioare si ca se poate, iata, vizita. Imi pare rau ca nu am putut intra in pivnite.

Mare minune sa gasesti un asa muzeu intr-o comuna de pe la noi. Nu stiu in ca masura aceasta Casa domneasca este popularizata prin ghidurile turistice ale Vaii Prahovei. Apropos: de la Casa domneasca e aproape imposibil sa pleci cu mana goala: carti postale, magneti, insigne, pliante, carti de istorie, albume. Un plus care aduce banii fara de care atatea nu se invart in tarisoara noastra. Numai sa nimereasca drumul turistii de aiurea.

Sursa: www.umblarici.ro

Manastirea este o ctitorie a bogatului inginer aroman Nicolae Pissiota si a sotiei sale Zoe (1928). Ing. Nicolae Nacu Pissiota, macedonean, s-a născut în anul 1860 la Hrupiste, lângă Lacul Kastoria, pe teritoriul Greciei de azi. Fiul unui crescător de oi a ajuns sa studieze la Paris, la Şcoala de Drumuri şi Poduri. Se stabileste in Romania, se angajeaza la C.F.R. si intreprinzator cum e isi dezvolta propria antrepriză de construcţii civile şi industriale. El va construi Atelierele Griviţa din Bucureşti şi podul de cale ferată de peste râul Buzău.

In 1894 se casatoreste cu Zoe Eustatiu. Pe proprietatea lor din comuna Poienarii Burchi – cumpărată în 1919 de la Generalul Angelescu – construiesc Mânăstirea Nicolae şi Zoe Pissiota, sfinţită în anul 1928, având hramul la 8 septembrie, sărbătoarea Naşterii Sfintei Fecioare Maria. Alăturat complexului monahal ctitorii construiesc şi asigură funcţionarea până la cel de-al doilea război mondial a unui dispensar sătesc.

Catapeteasma este sculptată în lemn de trandafir şi de cireş, adus din Grecia. Frescele interioare sunt realizate de Costin Petrescu, ajutat fiind de Gh. Eftimiu. Cred ca alaturi de Belizarie, C.Petrescu este cel mai important pictor de biserici din prima jumatate a secolului trecut. De altfel, C.Petrescu (Catedrala Alba-Iulia, Mihai Voda-Bucuresti etc) a condus si echipa care a pictat Ateneul, acolo avand printre ucenici si pe tanarul Arsenie Boca…

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Sfânta Mânăstire Pissiota, este cunoscută ca find o icoană făcătoare de minuni. A fost realizata de Eustaţiu Stoienescu (1884-1959) si restaurata de Gh. Eftimiu. Maicutele de la Pissiota spun ca Icoana a plans in 1998, noi picaturi de mir izvorand si in dimineata zilei de 6 martie 2010… Timp de două decenii, după inaugurare, între anii 1928-1948 a fost mânăstire de călugări.

În anul 1948, Patriarhul Justinian Marina o transformă în mânăstire de maici, stare sub care a existat până în 1962, când a fost desfiinţată. În anul 1993, după 31 de ani de ruinare, mânăstirea îşi reia activitatea, cu viaţa de obşte. A fost mult de munca pentru a reface sf.manastire, dar energica stareta Mihaela Novacovski (vrednica de pomenire) a facut minuni!

Obstea actuala a preluat si a dezvoltat misiunea sociala. Varstnici si nevoiasi sunt ajutati prin devotamentul maicutelor de la Pissiota. Dar si Sf.Manastire are nevoie de ajutor pentru asta. Doamne-ajuta!

PS: Cale de acces rutieră: Şos. Bucureşti-Ploieşti, ramificaţie la Potigrafu. Distanţe pe şosea: de la Bucureşti 55 de km, de la Ploieşti 30 de km.

Sursa: www.umblarici.ro

August 1997. O ploaie “toacă” mărunt rezervaţia arheologică de la Târgşoru Vechi, o comună aflată la 10 km de Ploieşti. Pe o întindere de mai multe hectare, ruine ale fostei curţi domneşti, ba chiar şi resturi ale unui castru roman. Dintr-o dubă coboară câţiva bărbaţi în straie negre, fiecare dintre ei însemnându-se cu o cruce mare.

Îşi rotesc privirea în jur: câmp cât vezi cu ochii, nu tu chilii, abia o biserică “pe trei sferturi”, ce a mai rămas din ctitoria lui Antonie Vodă. Stropi repezi izbesc de parcă ar vrea să-i alunge pe cei patru monahi veniţi de la Mănăstirea Sitaru (Ilfov) pentru a reactiva vechea Mănăstire Turnu, ai cărei ultimi vieţuitori se risipiseră pe la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Sursa: www.umblarici.ro