Piaţa hotelieră e saturată. Mai multe unități, în insolvență

E-mail Nyomtatás PDF
There are no translations available.

 

Piaţa hotelieră e saturată. Mai multe unități, în insolvență

Creşterea numărului de camere, necompensată de un aflux semnificativ de turişti, ascute competiţia dintre hotelierii clujeni. Pentru unii dintre ei e deja prea târziu să mai încerce ceva. Mai multe unităţi hoteliere din Cluj sunt scoase (de cele mai multe ori fără succes) la vânzare, în vreme ce altele au intrat în insolvenţă.

În ultimul an, la Cluj numărul locurilor de cazare a crescut cu peste 1.500, respectiv cu 16,7%.  În schimb, numărul celor care s-au cazat în primele două luni ale acestui an a crescut faţă de anul trecut cu doar 2,8%, până la 32.908 turişti. Rezultatul acestei evoluţii a locurilor de cazare şi a numărului turiştilor care au înnoptat în judeţ a fost scăderea gradului de ocupare de la 15,5% în februarie 2011, la 11,7% în luna februarie a acestui an.

În acest context, nu pare deloc surprinzător faptul că tot mai multe unitati hoteliere întâmpină dificultăţi financiare, iar unele dintre acestea au intrat în insolvenţă. Hotelierii susţin că în ultimii ani, din cauza scăderii numărului de turişti, preţurile practicate de hotelurilor din Cluj au scăzut constant, chiar dacă costurile utilităţilor au crescut, iar gradul de ocupare a rămas în continuare redus.

Printre unitatile hoteliere intrate în insolvenţă şi scoase la vânzare se numără hotelul de două stele Cristian, din Piaţa Mihai Viteazu şi Vila Eunicia, din apropierea Pieţei Muzeului. Pentru Hotelul Cristian, preţul solicitat este de 800.000 de euro plus TVA, în vreme ce pentru Vila Eunicia preţul cerut este de 450.000 de euro.

Pentru a cauta si alte unitati de cazare in Cluj, accesati aceasta sectiune a site-ului nostru.

Citeste mai mult...

Sursa: www.zturism.ro

Rezervare

Aktuális oldal: Ştiri Piaţa hotelieră e saturată. Mai multe unități, în insolvență