eTravel Conference, cel mai mare eveniment național dedicat promovării online în industria de turism, se va desfășura miercuri, 15 octombrie a.c., la hotelul Crowne Plaza din București. Promovarea și vânzarea produselor de turism pe Internet reprezintă punctul principal de discuție al evenimentului.
Numărul persoanelor care utilizează platformele online pentru a-și rezerva vacanțe, pentru a căuta hoteluri sau atracții turistice a crescut tot mai mult. Studii recente realizate la nivel global arată că 44% dintre turiști utilizează rețelele sociale pentru a căuta destinații de călătorie, în timp ce 36% pentru a găsi hoteluri. Digitalizarea și evoluția platformelor online au schimbat modul în care agențiile de turism și unitățile de cazare se adresează clienților.
Tendințele actuale, provocările și oportunitățile pe care le aduc noile metode de promovare industriei de turism vor fi prezentate pe larg la cel mai mare eveniment dedicat promovării online în industria de turism, eTravel Conference, pe 15 octombrie, la Crowne Plaza Hotel, București.
Pentru a citi mai multe stiri turistice accesati aceasta sectiune a site-ului nostru
Sursa: www.horeca.ro