Peste 460 de milioane de turişti sunt aşteptaţi să călătorească în străinătate în sezonul de vârf mai - august 2014, sezon care totalizează în medie 41% din toate sosirile turistice internaţionale înregistrate într-un an, a anunţat Organizaţia Mondială a Turismului.
Potrivit UNWTO, cererea pentru turismul internațional a rămas puternică în primele 4 luni ale anului 2014. Sosirile turistice internaționale au crescut la nivel global cu 5%; astfel, destinaţiile de la nivel mondial au primit 317 milioane de turiști internaționali în perioada ianuarie - aprilie 2014, cu 14 milioane mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea de 5% consolidează creșterea puternică deja înregistrată în 2013 (+5%) și este cu mult peste tendința pe termen lung estimată de UNWTO pentru perioada 2010-2020 (+3,8%).
Taleb Rifai: Creşterea se datorează şi capacităţii uriaşe a companiilor din turism de a se adapta la o piaţă în schimbare
“Startul încurajator din 2014 şi sentimentul general pozitiv din sector cresc aşteptările pentru sezonul turistic de vârf actual”, a declarat Secretarul General al UNWTO, Taleb Rifai. “Creşterea de 5% a numărului de turişti internaţionali care au trecut graniţele în primele luni din 2014 reflectă în continuare impactul creşterii suportului din partea guvernelor pentru acest sector precum şi o capacitate uriașă a companiilor din turism de a se adapta la o piaţă în continuă schimbare”.